Costuri uriaşe pentru tratarea unui pacient cu traume multiple. Cu ce soluţii...

Costuri uriaşe pentru tratarea unui pacient cu traume multiple. Cu ce soluţii vin medicii

0
DISTRIBUIȚI

smurd

1.700 de lei – atât primesc spitalele de la Casa de Asigurări de Sănătate ca să-i trateze pe pacienţii politraumatizaţi care ajung în stare critică, adică au cel puţin două leziuni majore care le pun viaţa în pericol. O sumă de cinci ori mai mică decât în celelalte ţări din vestul Europei, cu care medicii de abia pot să-l îngrijească pe pacient cel mult două zile. Cum statul nu le oferă mai mulţi bani, spitalele sunt nevoie să-i ia din fondul alocat altor pacienţi.

Mircea Beuran, şeful clinicii de chirurgie de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, care participă în aceste zile la Timişoara la o dezbatere în domeniul medical, atrage atenţia că banii pentru tratarea pacienţilor cu politraumatism sunt insuficienţi. „Am avut un pacient, un pompier, care a stat şase luni în spital, adică a cheltuit banii necesari tratării a 560 de bolnavi.


Nu sunt suficiente fonduri pentru ca medicii să se poată ocupa de un pacient politraumatizat de la cap la coadă. Noi, medicii, nu trebuie să fim învinuţi, nu omorâm pe nimeni, dar pur şi simplu sunt cazuri în care nu ai cu ce să susţii în viaţă un pacient”, a explicat, ieri, Mircea Beuran.

De aceeaşi părere este şi deputatul Horia Cristian, care este şi medic chirurg. Politicianul consideră că din cei 3.000 de oameni care au murit anul trecut în urma unor accidente rutiere, o parte din ei ar fi putut fi salvaţi, dacă ar fi existat o echipă specializată care să intervină în cel mai scurt timp şi aparatura necesară în spitale. Una dintre soluţiile care ar putea duce la salvarea mai multor pacienţi cu politraumatisme ar fi realizarea spitalelor regionale de urgenţă, în care un astfel de pacient să beneficieze de atenţia unui grup de medici specializaţi pe mai multe discipline.

Potrivit statisticilor, majoritatea pacienţilor care mor din cauza politraumatismului au cel mult 45 de ani şi reprezintă a treia cauză de deces, după cancer şi accidentele cardiovasculare. Pacienţii politraumatizaţi ajung în spitale din cauza accidentelor rutiere, de tren sau tramvai, accidente de muncă sau sportive.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.