Cum se naște un nou teatru privat, sub „bagheta” Andreei, artista care...

Cum se naște un nou teatru privat, sub „bagheta” Andreei, artista care a venit de la Iași la Timișoara pentru o supă bună de cartofi cu cârnați

2
DISTRIBUIȚI

20131025_163147

Andreea Hulughiuc are 28 de ani. Este moldoveancă din Iași. A terminat „Teatrul” la Timișoara și a rămas la Timișoara, fără să poată ieși din vorba profesorului ei de actorie: ”cine bea un an apă din Bega, nu mai poate pleca”. Acum pune pe picioare cel mai nou spațiu teatral din oraș – Electric Theatre, o poveste cu suspans și aplauze, care se va întâmpla peste numai câteva zile, pe strada Argeș nr. 18. Aici se naște un teatru nou cu oameni tineri și idei ieșite din comun.

Dar să revenim la poveste. Andreea cu nume ciudat la prima vedere a fost în clasa de teatru a lui Alecu Reus. A dat mai întâi la Iași, la actorie, și a ținut pumnii strânși cu un gând: ”Doamne, dă să pic. Dacă pic, merg împăcată la Timișoara”. Aici sesiunea din toamnă a prins-o pe ultima sută de metri. Ea și alți doi colegi moldoveni au ocupat primele locuri. De unde obsesia cu Timișoara? Andreea Hulughiuc mărturisește că până să vină la facultate nu a mai fost niciodată în viața ei aici. Și atunci? ”Când eram mică, tata povestea că a mâncat numai la Timișoara supă de cartofi cu cârnați, că era o poezie de mâncare, ceva de vis. Nu știu cum, povestea asta mie mi-a format, în mintea-mi de copil, o imagine a unui loc de poveste. Apoi am avut prieteni care ziceau și ei despre oraș numai lucruri bune. Încă nu am mâncat supa asta! Am dat la teatru la Iași și am picat. Îmi doream să pic și să pot veni liniștită aici. Când am sunat la Timișoara, la UVT, cine mi-a răspuns nici nu știa dacă există secție de teatru la universitate. Mi-au indicat un număr de Conservator. Am intrat pe unul din primele locuri. Alecu Reus, profesorul meu de actorie, mi-a spus la un moment dat că o să rămân timișoreancă, pentru că cine bea apă din Bega, aici rămâne. După ce am băut un an de zile apa asta, nu am mai vrut să plec. Puteam în ultimul an să plec oriunde, să dau concurs, însă deja nu mai puteam, sufletește eram aici, în locul meu, la care visasem toată copilăria, în toate poveștile tatălui meu”, povestește tânăra actriță.

Electric Theatre 

Andreea Hulughiuc a terminat actoria în 2008. Abia anul acesta se apucă însă teatru. Când a terminat facultatea s-a asociat cu un prieten și au deschis o firmă care vinde en-gros material de construcții.


”Am învățat să fac orice: să vorbesc cu șoferii de tir, să mă descurc la bancă etc. Acum trei ani ne-am dat seama că afacerea merge bine și ne-am gândit că e deja momentul să ne apucăm de teatru. Am tot rumegat proiectul, care a tot crescut. Ideea era de a concepe un spațiu de teatru și de socializare, un teatru cu propriul bar, unde să se poată întâmpla evenimente”, mai spune Andreea. Anul acesta a închiriat spațiul de pe strada Argeș, au urmat amenajările. E o vilă cochetă, antifonată, cu garajul transformat în sală de repetiții, etajul în sală de teatru, iar primul nivel în bar.  De fapt, fiecare spațiu e multifuncțional.

Spațiul de la etajul superior e transformat este o sală de teatru versatilă. ”Scena este modulară și are șapte configurații diferite, de la semicerc sau ciupercă, la podium sau săgeată”, spune Andreea. Capacitatea, în funcție de configurația scenei oscilează de la 40 de locuri până la 80. La parter, localul  e gândit ca un spațiu în care oamenii de cultură să se simtă ”acasă”. Mobilierul masiv completează un loc unde mințile luminate pot veni să pună țara la cale, și de unde ideile să poată fi urcate un etaj.  Spațiul respectiv va fi folosit și pentru proiecții de film, dezbateri și vernisaje sau conferințe sau lansări de cărți. ”În momentul de față, am cooptat șase actori, patru muzicieni, un regizor, un coregraf, un scenograf  și mulți alți oameni”, ne mai spune Andreea.

Mălăele, Vișniec, Voichițescu

La Electric Theatre gongul de deschidere va bate pe 8 noiembrie, cu un invitat pe măsura viselor care vor prinde contur aici – actorul Horațiu Mălăele. El va interpreta ”Sunt un orb”. Seara va fi continuată de un concert susținut de Jak Neumann. Pe 9 noiembrie Katia Pascariu joacă în ”Copii răi” de Mihaela Michailov, regia Alexandru Miuhăiescu, spectacol urmat de un concert la frunză  susținut de celebrul Nucu Pandrea.

Primul spectacol produs de Electric Theatre, în care Andreea are rolul personajului care îi poartă numele, va fi la mijlocul  lunii noiembrie. Va fi un colaj din piese de Matei Vișniec, ”Romania free country”, în regia Mihaelei Lichiardopol.

După premieră, de la mjlocul lunii va urma primul casting, pentru următorul spectacol ce va fi realiat aici, ”O noapte furtunoasă”, în viziunea regizorală a actorului Adrian Voichițescu. Castingul va fi anunțat și pe pagina web a teatrului, www.electrictheatre.ro sau pe cea de Facebook. ”În spațiul de aici vor fi piese montate aici, dar vor putea fi aduse și din afară. Ideea e că pornim motoarele. Cu bucuria că încet, în niște ani până la urmă, am construit toată nebunia asta în jurul nostru. E clar că am o doză de inconștiență. Până la urmă cel mai greu a fost să facem oamenii să creadă în asta. Practic timp de trei ani am lucrat pentru a face oamenii să ne rămână alături și să creadă în noi”, mai spus Andreea Hulughiuc.

 

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.