FOTO Mircea Baniciu: „Cânt melodiile lui Covaci, aşa cum şi Tavi Iepan...

FOTO Mircea Baniciu: „Cânt melodiile lui Covaci, aşa cum şi Tavi Iepan cântă melodiile lui Bărar“

2
DISTRIBUIȚI

 baniciu04_resize

Recitalul susţinut aseară de Mircea Baniciu în oraşul nostru a avut parte de aplauze furtunoase şi o atmosferă intimă, iar piesele artistului au fost colorate cu poveşti interesante din cariera muzicianului. Printre altele, Mircea Baniciu a reuşit să destindă atmosfera cu o serie de bancuri apreciate de publicul care a fost prezent în Porto Arte.


Fiindcă printre cei aflaţi în public s-a numărat şi Tavi Iepan, liderul trupei Rezident Ex, Mircea Baniciu a făcut o declaraţie cât se poate de interesantă: „Cânt melodiile lui Covaci aşa cum şi Tavi cântă melodiile lui Bărar“, a rostit acesta pe scenă. Afirmaţia vine în contextul în care între Mircea Baniciu şi Nicu Covaci există un conflict bineştiut pe tema compoziţiilor Phoenix, iar între Tavi Iepan (fost membru al trupei Cargo, actualmente în Rezident Ex) şi liderul trupei timişorene Cargo, Adi Bărar există deasemenea neînţelegeri, pe tema vechilor compoziţii ale trupei. „Cântăm în formula de trei, cu maestrul Vlady Cnejevici şi îl avem şi pe cel mai celebru chitarist al zonei Aradului, Teo Boar. Cu ei lucrez de mulţi ani şi mă simt foarte bine. O să cântăm tot ce ştim, nu ne plănuim înainte. Nu ne facem playlist. N-am schimbat prea multe în repertoriul meu. Sunt de principiul conform căruia dacă un lucru funcţionează nu trebuie umblat la el“, ne-a declarat Mircea Baniciu înaintea concertului său. Muzicianul a mai precizat şi că premiera operei rock Meşterul Manole, creată de Jozsef Kappl – în care este şi el invitat – a fost amânată pentru data de 30 noiembrie.

Foto: Adrian Pâclişan

 

2 COMENTARII

  1. Tavi Iepan nu cântă compozițiile lui Bărar, ci invers, Bărar a cântat compozițiile lui Tavi Iepan la începuturile Cargo. Baniciu nu e prea informat în privința asta

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.