Locuitorii din Dudeștii Noi își vor putea face buletinele acasă

Locuitorii din Dudeștii Noi își vor putea face buletinele acasă

0
DISTRIBUIȚI

buletin

Locuitorii comunei Dudeştii Noi își vor putea face cărți de identitate acasă.


Ei nu vor mai nevoiţi să meargă, în acest scop, la Timişoara, unde era arondată, până în prezent, comuna, pe linie de evidenţă a persoanelor. Începând de mâine, 1 noiembrie, în comuna de lângă Timișoara va funcţiona un ghișeu al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor. Noul serviciu va deservi aproape 3.200 de locuitori. Acesta se va găsi în sediul Primăriei, de luni până vineri, cu excepția zilei de joi, între orele 8.30 și 13.00, iar joia între orele 8.30 – 18.30. Potrivit primarului Alin Nica, la același serviciu se vor elibera în viitor și pașapoarte. ”Tinerilor, probabil, le este mai uşor să se deplaseze la Timişoara, însă şi ei pierd timpul. Este mai greu însă cu bătrânii şi cu bolnavii care sunt puşi pe drumuri, astfel că acest nou serviciu vine în sprijinul lor. Într-o primă etapă, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Dudeştii Noi se vor elibera acte de identitate, acte de identitate provizorii sau vize de flotant, urmând ca în timp să fie preluate date pentru eliberarea paşapoartelor sau a permiselor de conducere. Pentru persoanele care nu se pot deplasa, actele vor fi întocmite la domiciliul acestora, de către angajaţii noului serviciu”, a declarat primarul comunei Dudeştii Noi, Alin Nica.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.