Moscova vrea suprimarea vizelor pentru turiştii ruşi în Uniunea Europeană

Moscova vrea suprimarea vizelor pentru turiştii ruşi în Uniunea Europeană

0
DISTRIBUIȚI

Kreml-Mauer_Moskwa_a

Moscova a susţinut ieri suprimarea vizelor pentru turiştii ruşi care vizitează Europa şi a cerut Atenei, care va asigura preşedinţia Uniunii Europene în primul semesru al anului 2014, să lucreze în această direcţie. „Apreciem în mod deosebit determinarea Greciei de a promova relaţiile între Rusia şi Uniunea Europeană (…) iar problema cea mai importantă este cea a vizelor”, a declarat pentru presă liderul diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, aflat în vizită la Atena, scrie Mediafax.


„Problema este reprezentată în primul rând de acordarea vizelor de intrare”, şi în „reluarea negocierilor, a căror întrerupere nu a fost din cauza noastră, pentru un nou acord de cooperare între Rusia şi Uniunea Europeană”, a adăugat el în urma unei întâlniri cu omologul său grec Evangelos Venizelos.

Lavrov a amintit faptul că „un milion de ruşi” au vizitat Grecia anul acesta. El a mai adăugat că anul trecut, schimburile comerciale bilaterale au înregistrat un nivel record de 6,5 miliarde de euro. De asemenea, premierul grec Antonis Samaras a cerut Rusiei reducerea preţului gazului rus vândut Greciei, din cauza situaţiei economice grave cu care se confruntă ţara, a transmis agenţia de presă greacă Ana. Lavrov s-a angajat să ajute Grecia să iasă din criză, subliniind totuşi că preţul gazului este decizia gigantului public rus Gazprom, conform aceleiaşi surse.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.