Piaţa Unirii şi mişcarea browniană

Piaţa Unirii şi mişcarea browniană

4
DISTRIBUIȚI

zoltanvarga 22

Cei ce circulă în Piaţa Unirii la ceas de seară au observat mai demult fenomenul. Cei care locuiesc în zonă îl simt cu şi mai mare intensitate. E vorba de mişcarea browniană. Cea în care oamenii sunt loviţi din toate părţile de molecule de distracţie, entertainment. E mişcarea aceea, în care cohorte de tineri care mişună pe străzile cât se poate de neluminate în „plimbarea“ de noapte merg din club în club, pentru a căuta ceva. Sau pe cineva.

Pentru cei neiniţiaţi, acţiunea e următoarea: un cercetaş bagă capul la intrarea într-un club şi le spune celor aflaţi în „ceată“ dacă e plin sau nu. În cazul în care „e mişcare“, e musai întâi să se dea o raită. După care se bea o tequila, după care brusc intervine plictiseala. Drept pentru care se pleacă în alt club. Şi tot aşa, până când extenuaţi de atâta plimbare susţinută cu lichide bahice, omuleţii respectivi sfârşesc în taxi-urile din zonă pentru a ajunge la casele lor. Sau ale altora. Se caută aglomeraţia, locurile unde reprezentantele sexului frumos îşi etalează ţoalele proaspăt achiziţionate din mall sau goliciunea corpului (depinde de context), unde masculii stau la bar cu cheile de la Bentley în mână, pentru a impresiona asistenţa.


Drept urmare, cluburile din zonă au parte cam de aceleaşi personaje. E un du-te vino continuu, care a ajuns să îi exaspereze până şi pe patronii de birturi.

Faza cu clienţii fideli a devenit istorie, căci în fiecare săptămână se mai deschide câte o nouă locaţie de gen, care încearcă să atragă „migratorii“ cu fel şi fel de trucuri. Cauzele acestei mişcări browniene sunt multiple. Printre ele se numără şi faptul că lumea a fost obişnuită cu mocangeala. Cu intrare liberă, shoturi pentru primii sosiţi sau chiar gagici „de consumaţie“ la promoţie. Unul din „ownerii” unui asemenea stabiliment al distracţiei a venit zilele trecute cu o idee care ar destructura din temelii această migraţie. Imaginaţi-vă ce ar fi dacă toţi deţinătorii de asemenea locuri ar pune bilet de intrare la poartă. Nu numai la concertele de orice fel, ci şi în nopţile în care DJ-ul rezident se chinuie să amestece zecile de giga de muzică din laptopul personal. Cum ar fi ca de exemplu, de joi până sâmbătă, intrarea să fie cinci lei? Oriunde. După ora 22.00, în orice locşor cu pretenţia de pub, lounge şi alte alea alea. Evident, atunci când în incintă e un eveniment, suma e musai mai mare. Ideea e… să fie cu intrare! În cazul în care oamenii din branşă se vor pune la o discuţie în această privinţă, promit să vă ţin la curent. Până una alta, migraţie plăcută, dragilor şi dragelor…

 

 

4 COMENTARII

  1. Şi dacă se pun de acord toţi „boşii” să bage 5 lei intrare sigur vor fi 2-3 dăştepţi care să nu pună, pt ei 5 lei de om consumaţie în plus contează la profit! E fain cum e acum, de la 10 la 12 vezi nişte oameni, de la 12 la 2 vezi cu totul alte feţe şi de la 2 la 4 vin iar alţii. Se numeşte socializare, schimb de lichide, fluide, etc.

  2. noi romanii nu le avem cu solidaritatea nici macar pentru interesul propriu. nu cred ca patronii din zona ar fi in stare de asa ceva. mai ales ca ‘stabilizarea’ ar intari probabil locatiile mai populare si le-ar slabi pe alea mai slabe, care sunt si mai multe…
    si sa nu uitam ca sunem latini, sunt convins ca petrecaretilor le place asa cum e ‘brownian’

  3. Sa stii ca nu sta neaparat asa treaba. De regula daca suntem gasca mare chiar preferam sa nu fie plin ca sa putem dansa in voie. Marea problema e ca fiecare club/bar/whatever din orasul asta are acelasi playlist in fiecare weekend, la fiecare party, iar treaba asta devine enervanta. Ne miscam din club in club in speranta ca poate unii s-au mai desteptat putin si mai baga 3-4 melodii noi in afara de Are You Gonna Be My Girl, niste AC/DC, Sex on fire si o eventuala Florence&The Machine mai obosita pentru gagici.
    Remediati problema asta si poate lumea n-o sa se mai tot fatzaie de colo-n colo

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.