Seară plină de şarm cu Jais

Seară plină de şarm cu Jais

1
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1409001904">

jais (11)

Formaţia Jais a susţinut un concert deosebit, aseară, la clubul Rost, unde un public nu foarte numeros, dar select, a avut parte de o seară plină de şarm, alături de echipajul sonor care şi-a luat numele după o varietate de antracit folosită la confecţionarea mărgelelor. Cele două reprize muzicale de la faţa locului au fost colorate cu hituri din visteria trupei din care n-au lipsit Licurici, Serenity, Solitude sau hitul datorită căruia trupa a devenit cunoscută exact acum 11 ani, „Aş vrea să stai mereu/să nu mai pleci, mi-e greu/Aş vrea să stai pe loc/Tu eşti al meu, eşti tot“ (Stai). Ca de obicei, prestaţia solistei Alina Giurgiu a fost  impunătoare, iar din „peisaj“ n-a lipsit nici ineditul stil al acesteia de a cânta cu spatele la public. Alături de ea, aplauzele au curs cât se poate de firesc şi pentru Saşi Vuşcan, Levi Molnar şi Zsolt Szabo, care au creat o seară plină de şarm, la care din păcate n-au participat prea mulţi spectatori. Una din surprizele de la faţa locului a fost faptul că muzicienii au abordat într-un stil inedit binecunoscuta piesă Creep a celor de la Radiohead. Astăzi, 12 octombrie, Alina Giurgiu va susţine un concert de această dată singură, de la ora 22, la Jazzissimo Pub, cu intrarea liberă.

Foto: Kurta Árpád Cristian

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.