Un tren care transporta petrol a deraiat. A fost decretată stare de...

Un tren care transporta petrol a deraiat. A fost decretată stare de urgenţă

0
DISTRIBUIȚI

tren_petrol

Un tren care transporta petrol a deraiat şi a luat foc în vestul Canadei, fără ca cineva să fie rănit, a anunţat astăzi Biroul pentru securitatea transporturilor din Canada (BST).


„Anchetatorii au fost trimişi la locul deraierii, în regiunea Gainford (un sat situat la 80 de kilometri vest de Edmonton)”, a explicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al BST, Chris Krepski, informează Mediafax. „Nu a fost semnalat niciun rănit”, a precizat el.

Trenul aparţinând companiei naţionale canadiene (CN) avea 13 vagoane, dintre care patru transportau petrol şi nouă gaz petrolier lichefiat, a deraiat în jurul orei locale 01.00 (08.00 ora României), din motive încă necunoscute. Aproximativ 100 de locuitori din Gainford au fost evacuaţi de Jandarmeria regală din Canada (GRC). Potrivit presei locale, incendiul nu a fost controlat încă şi a fost decretată stare de urgenţă în sector. La 6 iulie, un tren marfar cu 72 de vagoane-cisternă a deraiat în centrul oraşului Lac-Mégantic, din Quebec, provocând moartea a 47 de persoane.

Foto: economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.