AFP – Ponta: Libertatea de circulaţie în UE nu poate fi limitată....

AFP – Ponta: Libertatea de circulaţie în UE nu poate fi limitată. Aici sunt în dezacord cu David Cameron

0
DISTRIBUIȚI

Victor-Ponta21

Premierul Victor Ponta consideră că „libertatea de circulaţie” în cadrul UE „nu poate fi limitată”, subliniind că asupra acestui aspect este „în dezacord” cu primul-ministru britanic David Cameron, conform unei declaraţii transmise presei străine şi citată de agenţia AFP.

„Libertatea de circulaţie nu poate fi limitată, asupra acestui aspect sunt în dezacord cu domnul Cameron”, a declarat Ponta, conform agenţiei AFP.

„Înţeleg preocupările exprimate de presa britanică (…), dar astfel de temeri nu pot fi utilizate pentru a genera sau a justifica abuzuri ori discriminări faţă de cetăţeni europeni”, a adăugat Ponta.

Premierul Victor Ponta declara vineri că este de acord cu declaraţia omologului său britanic, David Cameron, referitoare la înăsprirea, în Marea Britanie, a condiţiilor de acordare a ajutoarelor sociale, el arătând că şi în România sunt beneficiari ai sistemului social care au „Mercedes şi vilă”. Premierul român a subliniat că, în ultima perioadă, în România au fost intensificate controalele şi impuse condiţii mai severe în acest domeniu.


„De un an şi ceva, avem o înăsprire a acestor condiţii, a controalelor, în aşa fel încât să nu ne mai trezim cu cei care se duc să-şi ia ajutorul social cu Mercedes-ul şi stau în tot felul de vile. Din acest punct de vedere, şi ceea ce a spus premierul britanic, şi ce au spus şi alţi şefi de guvern, e sprijinit şi de Guvernul României”, a explicat Ponta, el adăugând totodată că „abuzarea” sistemelor de protecţie socială trebuie combătută.

Ponta a mai spus că, de la 1 ianuarie, toate ţările membre vor respecta termenul impus de CE, inclusiv Marea Britanie, iar regulile în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor vor fi aplicate nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii UE. „Nu există reguli pentru români sau pentru bulgari sau pentru austrieci sau pentru italieni, există reguli pentru toţi cetăţenii UE. Liberatea de mişcare a persoanelor este unul dintre principiile fundamentale ale UE şi nu există principii pe care le respectăm şi altele nu”, a conchis Ponta.

Premierul britanic, David Cameron, a propus o serie măsuri dure împotriva aşa-numitului „turism pentru beneficii sociale”, afirmând că imigranţii din cadrul UE nu vor putea să pretindă sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat. Cameron a făcut aceste declaraţii în contextul în care Marea Britanie ar trebui să elimine, din ianuarie 2014, toate restricţiile impuse cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii. Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a transmis autorităţilor de la Londra că libera circulaţie a persoanelor nu se negociază atât timp cât Marea Britanie este membră a UE şi a pieţei unice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.