Conducerea PNL a decis să susţină înfiinţarea comisiei de anchetă Călăraşi, cerută...

Conducerea PNL a decis să susţină înfiinţarea comisiei de anchetă Călăraşi, cerută de PSD

0
DISTRIBUIȚI

PNL08

Liderii PNL au decis astăzi, într-o şedinţă a conducerii partidului, să accepte propunerea PSD pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în „cazul Călăraşi”, au declarat surse liberale, citate de Mediafax. Crin Antonescu şi vicepreşedinţii PNL s-au reunit astăzi la prânz pentru a discuta despre comisia de anchetă solicitată de PSD în cazul achiziţiei unui teren agricol de către fiica preşedintelui Traian Băsescu.

Propunerea înfiinţării acestei comisii, făcută de PSD, a generat săptămâna trecută un scandal în USL, care s-a stins spre finalul săptămânii. Vineri, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a primit draft-ul privind înfiinţarea comisiei de anchetă solicitată de PSD, dar nu l-a citit încă, iar o decizie va fi luată luni în şedinta conducerii PNL cu vicepreşedinţii executivi. Antonescu a fost întrebat dacă a primit draft-ul privind comisia de anchetă „în cazul Călăraşi” şi dacă l-a citit. „Decizia asupra comisiei se va lua luni, în reuniunea vicepreşedinţilor executivi ai partidului.


Da, am primit draft-ul. Nu l-am citit încă”, a declarat preşedintele PNL.

Crin Antonescu a declarat, joi seară, la Digi 24, că, în întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Victor Ponta la Guvern, s-a discutat „în treacăt” despre Comisia de anchetă Călăraşi, precizând că nu s-a hotărât asupra acesteia, dar că foarte probabil o decizie se va lua şi în PNL. Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a confirmat anterior că a discutat, la Guvern, cu liderul PNL, Crin Antonescu, despre proiectul de înfiinţare a comisiei de anchetă Călăraşi şi a afirmat că Antonescu i-a comunicat că, de principiu, este de acord, dar mai trebuie studiate obiectivele şi componenţa comisiei. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că terenul din Călăraşi a fost achiziţionat cinstit, fiind vorba despre o afacere de familie, el menţionând că nu şi-ar fi permis ilegalităţi şi că, de fapt, USL în ansamblu face un joc politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.