Cum îi poți ajuta pe micuții abandonați de la „Hansel şi Gretel”...

Cum îi poți ajuta pe micuții abandonați de la „Hansel şi Gretel” Buziaş să aibă o viaţă mai bună

0
DISTRIBUIȚI

Buzias-2

Timişorenii cu inimă mare sunt aşteptaţi să dea o mână de ajutor pentru sprijinirea celor 21 de micuţi abandonaţi din  Casa de Copii „Hansel şi Gretel” din Buziaş.


În această seară, începând cu ora 19.00, Rotaract Cetate Timişoara organizează un eveniment caritabil în mansarda Theresia a Bastionului, iar banii strânşi vor merge pentru extinderea casei, mansardei şi pentru amenajarea a cinci dormitoare. În deschiderea evenimentului, copiii părăsiţi din Buziaş vor impresiona cu o scenetă proprie, apoi va urma o piesă de comedie, un concert al formaţiei Phaser şi în final, un After Party va fi organizat la Tunel.

Preţul de intrare este de zece lei, spectatorii vor putea depune donaţii şi în urnele din sala de spectacol. „Sperăm să jucăm cu sala plină şi să putem ajuta cu o sumă cât mai mare această casă de copii şi invităm pe această cale timişorenii să ne fie parteneri în acest proiect. Dorim să îi sprijinim pe copii şi să le fim alături, fiind o tradiţie a clubului RCT încă din anul 2006”, transmit reprezentanţii Rotaract Cetate Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.