p style="text-align: center;">
Preşedintele FC Astra, Dinu Gheorghe, şi fostul preşedinte al CS Oţelul, Ion Ionică, au fost audiaţi ca martori, astăzi, în dosarul transferurilor de la Curtea de Apel Bucureşti, iar instanţa a emis mandate de aducere pe numele lui Cosmin Contra, Nicolae Badea, Sică Puşcoci şi Gheorghe Pecheanu, potrivit Mediafax.
La termenul de luni al dosarului, Dinu Gheorghe şi Ion Ionică au fost audiaţi ca martori, calitate în care ar fi trebuit să fie prezenţi în instanţă, la acelaşi termen, Cosmin Contra, Sică Puşcoci, Nicolae Badea şi Gheorghe Pecheanu. Aceştia, însă, nu au venit, astfel că instanţa a emis mandate de aducere pe numele lor şi o amendă contravenţională de 3.000 de lei pentru fiecare. În final, judecătoarea a dat un nou termen în acest dosar pentru 11 noiembrie.
La 20 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis să trimită dosarul transferurilor de jucători, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care, în noiembrie 2012, a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi pentru înşelăciune.