Doar jumătate din acoperișul spart de la liceul Loga e reparat. Metoda...

Doar jumătate din acoperișul spart de la liceul Loga e reparat. Metoda medievală prin care dascălii sunt nevoiți să se apere de ploaie

0
DISTRIBUIȚI

loga-in-mizerie15_resize-640x426

După ce a plouat ca afară în podul Colegiului Naţional “C. D. Loga”, în această toamnă, la insistenţele directoarei şcolii, reprezentanţii municipalităţii s-au mobilizat şi, în urmă cu o lună, au trimis o echipă care să repare acoperișul spart. Intervenţiile au fost realizate în regim de urgenţă, urmând ca reparaţiile capitale să înceapă cel mai devreme în primăvara anului viitor cu bani de la Banca de Dezvoltare a Germaniei.


Astfel, muncitorii au reuşit să refacă doar jumătate din acoperiş, iar o parte a rămas descoperit, profesorii fiind nevoiţi să pună vase în pod ca să nu plouă în sălile de clasă.

Mariea Ştefan, directoarea Colegiului Naţional “C. D. Loga”, a spus că unele zone din acoperiş sunt putrede de la atâta ploaie, singura soluţie fiind reabilitarea completă a acestuia, care speră că va începe cât mai repede. “După toată agitaţia din toamnă, pur şi simplu cred că cei din primărie s-au săturat şi au trimis o echipă care a pus nişte ţigle unde s-a putut pentru că lucrarea este foarte complexă şi nu poţi să faci nu ştiu ce reparaţii. În total, am numărat că sunt 41 de grinzi putrede şi peste 600 de ţigle lipsesc din acoperiş”, a mai explicat Mariea Ştefan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.