Falsul patriotism local al susținerii inițiativelor timișorene

Dincolo de sentimentele de patriotism care ne cuprind în această zi de sărbătoare, avem întotdeauna acel feeling de patriotism local. Care ne face să ne batem cu cărămida în piept. Şi să sprijinim, cel puţin la nivel declarativ, orice iniţiativă care ţine de oraşul Timişoara. Desigur, avem mari carenţe la capitolul promovare turistică a oraşului. Şi în multe alte domenii. Şi totuşi, din fericire, în ultima vreme există tot mai multe iniţiative creative, care încearcă să facă o treabă care în mod normal ar cădea în sarcina celor care cu atâta fală se declară „edili“ ai oraşului. Fiindcă oficialităţile astea sunt ocupate până peste cap cu „alte treburi stringente“, e de la sine înţeles că nu-şi bat capul cu asemenea „fleacuri“.

Nu-i bai, încearcă alţii să pună pe picioare chestii pozitive. Una din ele a fost iniţiativa pornită sub numele Made in TM, care în luna septembrie a strâns laolaltă 18 trupe timişorene. Manifestarea s-a bucurat de succes chiar şi în rândul unora dintre oficialităţi, care în faţa camerelor de filmat ale televiziunilor au zis „Da, trebuie sprijinită cultura în Timişoara, vom încerca să sprijinim orice iniţiativă din acest domeniu“. Desigur, totul a rămas la nivel de vorbe. Recent, sub deviza CRUD, aceeaşi inimoşi au pus la cale  o serie de acţiuni adresate trupelor de elevi, evenimentul final al acestei iniţiative fiind un concert cu cinci trupe de liceeni din oraşul nostru.

Prima etapă a acestei iniţiative lăudabile a cuprins întâlniri cu membrii trupelor consacrate, la sălile de repetiţie sau la studio, printre gazde numărându-se Ora H,  Era Ticăloşilor, Burning Table,  Mere şi  Blazzaj.  Înaintea evenimentului, organizatorii au luat legătura cu autorităţile. Care i-au asigurat de întreg sprijinul. Şi i-au îndrumat să ia legătura cu Casa de Cultură. Unde, evident nu se ştia nimic despre această acţiune.

Carevasăzică, a rămas în coadă de peşte. Desigur, există o sumedenie de iniţiative locale şi cei care se ocupă de gestionarea fondurilor au nevoie să analizeze riguros proiectele. Dar nu asta e reala problemă. Ci mentalitatea politicianului român care se întreabă înaintea fiecărei chestiuni „dar eu ce am de câştigat?“. Prin sprijinirea unor acţiuni de acest fel, în mintea politicianului timişorean nu prea se arată nimic la capitolul câştig. Fiindcă nu e vorba nici de asfaltări, nici de comisioane babane, nici de ceva „palpabil“ în opinia lor. E ceva la care nu se pricep defel. Cu toate acestea, au învăţat că „dă bine“ ca în faţa camerei să te declari un sprijinitor al culturii şi în spatele ei să te doară-n cot. Mai ales dacă cel care-ţi cere sprijinul nu vine cu „recomandări“. Mă gândesc că există totuşi oameni care ştiu cum să le vorbească politicienilor pe limba lor. Care să le explice că o coagulare a scenei muzicale timişorene – de exemplu – ar fi un lucru benefic pentru toată lumea, iar costurile sprijinirii iniţiativelor de acest gen nu-s nici pe jumate din cele asigurate pentru alte tâmpenii cotidiene cu care ne răsfaţă edilii. Şi care să le explice că rubrica „ce câştig eu“ dinaintea fiecărei decizii luate nu e destinată exclusiv cifrelor şi conturilor.