Goia comentează despre controlul inspectorilor de muncă la RATT

Goia comentează despre controlul inspectorilor de muncă la RATT

0
DISTRIBUIȚI

ioan-goia-ratt

O furtună într-un pahar cu apă – asta spune directorul Regiei Autonome de Tranport Timişoara (RATT), Ioan Goia, că este scandalul privind controlul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş (ITM) la compania pe care o conduce.


Vă reamintim că ieri în presă a apărut informaţia conform căreia inspectorii ITM au descins la RATT după ce mai mulţi vatmani s-ar fi plâns că sunt nevoiţi să muncească 12 ore pe zi, în loc de opt. Pe marginea subiectului, Goia a comentat că astfel de controale sunt ceva obişnuit pentru regie. Managerul RATT a explicat că există un număr mic de vatmani nemulţumiţi cu privire la program, în vreme ce cea mai mare parte a oamenilor sunt satisfăcuţi de program şi de salarii. Goia a precizat că legislaţia prevede ca vatmanii să aibă pauză la fiecare şase ore şi că regia va respecta cu stricteţe prevederile legislaţiei. În schimb, în cadrul RATT se va termina cu programul redus sau schimburile de tură, a atenţionat Goia. Relaxat, acesta a asigurat că nu se teme de rezultatele controlului pe care le poate face publice dacă presa doreşte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.