Imagini ale modei africane, la Centrul Cultural Francez

Imagini ale modei africane, la Centrul Cultural Francez

0
DISTRIBUIȚI

expozitia Moda Africana

Institutul Cultural Francez va găzdui, mâine, după ora 18.00, vernisajul unei expoziţii  mai puţin obişnuite: modă africană, prin obiectivul lui Frédéric de la Chapelle, absolvent al Academiei Grande Chaumière din Paris.


Artistul a realizat primul său reportaj de modă în 1995, iar doi ani mai târziu, prima expoziţie personală. Fotografiile din expoziţie, realizate în Niger, Ghana, Senegal, Burkina Faso, Congo, Benin sau Camerun, dar şi în Guadalupe sau Paris, au fost publicate în reviste africane de modă şi sunt expresia unei creativităţi debordante, în care cel mai adesea sursa de inspiraţie este tradiţia pusă în valoare de tineri creatori deosebit de talentaţi.

Alături de imagini, vor fi expuse ţesături lucrate în manieră tradiţională, menite să creeze o atmosferă cât mai autentică a continentului african. Frédéric de la Chapelle şi-a excpus fotografiile în diferite galerii de artă precum L’Imprévu,  Véga, Sixième Elément sau Sélect. Artistul, care trăieşte între Paris şi Lomé, în Togo, străbate întreg continentul african lucrând pentru cei mai renumiţi stilişti ai continentului negru. Expoziţia va putea fi vizitată până la sfârşitul acestei luni, iar accesul este gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.