Împăcarea secolului: Cargo, Rezident Ex şi Kempes, pe aceeaşi scenă

Împăcarea secolului: Cargo, Rezident Ex şi Kempes, pe aceeaşi scenă

0
DISTRIBUIȚI

zoltanvarga 22

Se spune că un divorţ nu înseamnă sfârşitul lumii sau cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Alături de persoanele direct implicate, adesea cel mai mult de suferit în această situaţie au copiii. Când vorbim despre divorţurile din lumea muzicală „copiii“ sunt indubitabil fanii formaţiei în care s-a produs „ruptura“. Aceştia interpretează în fel şi chip „situaţiunea“ neştiind cine a avut dreptate şi încercând întotdeauna să caute vinovaţi.

Şi-n lumea muzicală românească au existat divorţuri mai mult sau mai puţin celebre. Cu sau fără scandal sau bălăcăreli în presă. Desigur, Phoenix e cel mai la-ndemână exemplu. Printre divorţuri s-a numărat şi cel între Kempes şi Cargo. Care a generat ani de zile multe discuţii, bârfe şi poveşti. Zicala conform căreia rufele murdare trebuiesc spălate în familie e cât se poate de înţeleaptă. Dar ce te faci atunci când ego-ul muzicienilor e undeva sus la cer? În termeni de PR,  eleganta „nepotrivire de caracter“ e cea mai înţeleaptă declaraţie de presă în asemenea cazuri.


„Drumurile noastre nu mai coincid, avem alte idei muzicale“, bla bla. Neutru, elegant, civilizat. Cum s-a întâmplat şi la divorţul dintre Alin Achim şi Cargo, par example.

Zilele acestea lumea muzicală şuşoteşte pe la colţuri de un alt divorţ. Cel dintre Kempes şi Rezident Ex. Din fericire, oamenii nu au început să se „porcăie“ în public. O atitudine pentru care merită „chapeau bas”! Şi totuşi… Ca şi PR, ruptura asta n-a fost gestionată prea bine. Nici anunţul lui Kempes postat pe Facebook şi nici „tăcerea“ timp de mai bine de o zi a celor din Rezident Ex în legătură cu acest subiect n-au fost taman la locul lor. În termeni de PR, era mult mai elegant ca cele două părţi să anunţe printr-un mesaj pe Facebook – dacă tot e moda asta ! – faptul că drumurile lor se despart de acum încolo.

Cârcotaşii de meserie s-au apucat deja să facă diverse pronosticuri. De genul cât va rezista trupa Kempes şi cât va rezista Rezident Ex. Om trăi şi om vedea. Pentru „copiii supravieţuitori“ – a se citi fani – le dedic o vorbă rostită de un guru motivaţional, Eric Thomas: „As much as you like to control your environment, the reality is: everything changes”. Pe scurt, totul se schimbă. Poate peste ani şi ani, vom avea ocazia să asistăm la împăcarea secolului. Parcă văd un festival Timrock în care Cargo, Rezident Ex şi Kempes cântă împreună o melodie. Pare o utopie, dar totul se schimbă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.