Medicii povestesc cum salvează copiii născuţi prea devreme, într-o carte adresată părinţilor

Medicii povestesc cum salvează copiii născuţi prea devreme, într-o carte adresată părinţilor

0
DISTRIBUIȚI

bebelus_picioruse

“Născut prematur – o povară sau o şansă” este numele cărţii care a fost lansată, astăzi, la Timişoara de Ziua Mondială a Nou Născutului Prematur. Cartea a fost scrisă de un medic german şi de Gabriela Olariu, şefa Clinicii de Neonatologie din cadrul Maternităţii “Odobescu”, şi se adresează, în special, părinţilor care trăiesc experienţa naşterii unui copil născut prea devreme. “Este o carte de folos atât părinţilor, cât şi medicilor din toată ţara în care se prezintă cum sunt ţinuţi în viaţă micuţii născuţi prematur. Unii de abia depăşesc 500 de grame şi este fantastic că putem reuşi să îi salvăm, lucru care în urmă cu câţiva ani era imposibil”, a mărturisit, astăzi, Gabriela Olariu.

Potrivit şefului Clinicii de Neonatologie, peste 100 de copii din vestul ţării se nasc prematur anual la Maternitatea “Odobescu”, însă 10 % dintre aceştia nu supravieţuiesc din cauza complicaţiilor care apar la naştere.


Cel mai mic bebeluş a venit pe lume la maternitatea timişoreană la doar 25 de săptămâni şi era cât o palmă, cântărind 540 de grame.

David este un alt bebeluş care s-a născut prea devreme cu greutatea de doar 600 de grame. Băieţelor a venit pe lume în stare critică, inima nu-i bătea, iar şansele lui de supravieţuire erau minime, aproape nule. “David a fost salvat de nenumărate ori de la moarte de echipa de medici de la Maternitatea “Odobescu”. Au fost nopţi întregi în care nu puteam dormi crezând că îl voi pierde. După două luni şi 19 zile de spitalizare, David a avut la externare 2.550 de grame şi 25 de diagnostice, dar băieţelul trăieşte”, povesteşte în carte Liana Nagy, mama lui David. Cartea a fost tipărită în 300 de exemplare şi va fi distribuită gratuit.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.