Microsoft recrutează viitori specialiști de pe băncile universității. Cum pot obține tinerii...

Microsoft recrutează viitori specialiști de pe băncile universității. Cum pot obține tinerii joburi la Londra

0
DISTRIBUIȚI

microsoft

Gigantul IT Microsoft are nevoie de specialişti, iar pentru a angaja noi informaticieni a venit, ieri, la Universitatea de Vest ca să-i convingă pe studenţi să aplice pentru un post pus la bătaie pe site-ul companiei. Aproximativ 100 de studenţi curioşi, majoritatea înscrişi la Facultatea de Matematică şi Informatică, au participat la întâlnirea cu trei specialişti Microsoft.


În cadrul evenimentului, tinerii au avut parte şi de o prezentare a noului sistem de operare Microsoft Windows 8, pe parcursul căreia studenţii care au răspuns corect la câteva întrebări s-au ales cu tricouri din partea companiei, iar la final, unul dintre tineri a câştigat un telefon de ultimă generaţie.

Ben Mercer, unul dintre specialiștii gigantului american, le-a vorbit tinerilor despre posturile pe care Microsoft le are disponibile atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în Europa, la care studenţii sunt aşteptaţi să aplice. Astfel, tinerii care studiază la Facultatea de Matematică şi Informatică, şi nu numai, pot opta pentru un post full-time sau internship-uri în locaţii precum Londra, Praga, Copenhaga, Dublin sau Oslo. Liviu Cristea, software developer la Microsoft, a terminat o facultate de Informatică şi i-a încurajat pe studenţi să aplice pe un post, mai ales că nu trebuie să aibă experienţă ca să facă parte din echipa de specialişti din cadrul companiei.

Foto: business.financialpost.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.