Ministerul de Externe: Agenţia de Control al Exporturilor, dispusă să coopereze cu...

Ministerul de Externe: Agenţia de Control al Exporturilor, dispusă să coopereze cu Suedia în urma informaţiilor privind armele româneşti pentru Siria

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-581977440">

Mexico Drug War

MAE a luat notă de informaţiile de presă privind o posibilă deturnare către Siria de armament provenit din România, a precizat, astăzi, Ministerul de Externe, adăugând că ANCEX doreşte să coopereze cu partenerii suedezi pentru verificarea veridicităţii acestor informaţii, potrivit Mediafax. Agenţia Naţională de Control al Exporturilor (ANCEX), aflată în subordinea MAE, „îşi exprimă întreaga disponibilitate de cooperare cu partenerii suedezi pentru verificarea veridicităţii acestor informaţii”, se arată în răspunsul Ministerului Afacerilor Externe. „Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul pentru Controlul Exporturilor, ca autoritate naţională de control al operaţiunilor cu produse militare, nu a autorizat astfel de transferuri către Siria sau persoane fizice şi organizaţii reprezentând societatea civilă”, mai precizează MAE.

Autoritatea naţională de control al exporturilor aprobă transferuri de produse militare „numai pe baza unor garanţii de utilizare finală, confirmate de autorităţile competente din ţările de destinaţie”, susţine sursa citată. Ministerul de Externe reaminteşte faptul că România respectă „cu stricteţe regimurile de sancţiuni internaţionale impuse de Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană sau de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa”.

Un fost imam al uneia dintre cele mai mari moschei din Suedia a trimis ilegal în Siria, în ultimele 18 luni, o cantitate importantă de armament, cumpărat în principal din Libia, dar şi din ţări europene ca Bosnia şi România, a relatat, ieri, postul public de radio suedez. Potrivit unor surse citate de post, acest cetăţean suedez este una dintre cele mai importante persoane implicate în aprovizionarea cu armament a rebelilor sirieni, în contextul în care aceştia se confruntă încă de la începutul războiului civil, în urmă cu peste doi ani, cu problema accesului la arme, pentru a se putea apăra împotriva armatei bine echipate a preşedintelui Bashar al-Assad. Timp de mai mulţi ani, suedezul a fost imam într-una dintre principalele moschei suedeze, însă în ultimele 18 luni a ajutat opoziţia siriană şi a făcut trafic de arme, afirmă surse atât surdeze cât şi străine citate de post.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.