Ministrul de Interne: Vremea se va mai încălzi. Când va fi ridicat...

Ministrul de Interne: Vremea se va mai încălzi. Când va fi ridicat codul galben de ninsori şi vânt puternic

0
DISTRIBUIȚI
zapada timisoara (7)
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Codul galben de ninsori şi vânt puternic va fi ridicat, iar vremea se va mai încălzi cu câteva grade, a anunţat, în Guvern, ministrul de Interne, Radu Stroe. „Deocamdată nu sunt probleme.


Deseară se ridică şi codul galben. Vom vedea în următoarele 48 de ore, vremea oricum se va mai încălzi cu câteva grade”, a spus ministrul de Interne, Radu Stroe, în şedinţa de guvern, potrivit Mediafax.

Meteorologii au prelungit codul galben de ninsori şi vânt puternic, pentru judeţele Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu, până miercuri seara şi au atenţionat că în noaptea de miercuri spre joi vor fi temperaturi negative în toată ţara, iar în estul Transilvaniei va fi ger. Avertizarea cod galben de ninsori şi viscol emisă marţi pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Sibiu a fost ridicată, rămânând sub atenţionare doar judeţele Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu, până în această seară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.