Trei persoane au fost împușcate în apropierea unui supermarket

Trei persoane au fost împușcate în apropierea unui supermarket

2
DISTRIBUIȚI

Pistol in hand

Doi bărbaţi şi o femeie au fost împuşcaţi în cartierul Militari din Capitală, în zona staţiei de metrou Lujerului, mai multe echipaje de prim-ajutor deplasându-se la faţa locului, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Daniel Vasile, scrie Mediafax. În jurul orei 17.57 a fost făcut un apel la 112 prin care s-a anunţat că în apropierea unui supermarket din cartierul Militari din Capitală a avut loc un conflict violent, în urma căruia mai multe persoane ar fi fost rănite cu o armă de foc.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti Daniel Vasile a precizat că este vorba de doi bărbaţi şi o femeie, atacul având loc pe Bulevardul Iuliu Maniu, în zona Cora Militari. Coordonatorul SMURD bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, a spus că cele trei victime sunt conştiente. La faţa locului s-au deplasatdouă ambulanţe SMURD şi o alta a Serviciului de Ambulanţă. „Una dintre victime are o plagă abdominală, iar celelalte două sunt rănite la cap şi la gât.


Sunt în stare stabilă, conştiente. Vor fi duse la spitalele de urgenţă din apropiere”, a adăugat Opriţa.

Cele trei victime şi autorul atacului se cunoşteau şi chiar locuiau în acelaşi bloc, ei luându-se la ceartă în timp ce stăteau la coadă în supermarket şi continuând afară, când unul dintre ei a scos un pistol cu bile şi a tras în ceilalţi, potrivit unor surse din Poliţie. Femeia şi cei trei bărbaţi implicaţi în incident s-ar fi luat la ceartă în timp ce se aflau la coadă în supermarket şi au continuat să se certe şi după ce au ieşit din magazin. Atunci, unul din bărbaţi a scos un pistol cu bile de cauciuc şi a început să tragă, rănindu-i pe ceilalţi doi şi pe femeie.

Atacatorul a fugit de la locul incidentului fiind în prezent căutat. Întrebat dacă a fost vorba de o reglare de conturi între interlopi, unul din anchetatorii de la faţa locului a negat, precizând că a fost un conflict spontan, care a început cu o ceartă între două femei. Femeia, în vârstă de 23 de ani, rănită la ochi şi un bărbat rănit la gât, în urma atacului armat din Militari au fost transportaţi la Spitalul Universitar, iar cealaltă victimă, un bărbat cu o plagă în abdomen, a fost transportată la Spitalul Elias.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a precizat că femeia are o plagă împuşcată în dreptul ochiului, cu posibilitatea afectării globului ocular. Tânăra care a fost împuşcată şi-a pierdut ochiul în care s-a tras şi ar fi putut să moară, a declarat Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din Capitală. „Starea ei generală nu e proastă, dar vă închipuiţi cum e din punct de vedere emoţional ştiind că şi-a pierdut ochiul în acest fel”, a mai spus Monica Pop.

2 COMENTARII

  1. si vor mai fi asemenea evenimente, in Romania! Acesta fost doar un exemplu pentru alti „dereglati mental”! Inaspriti, domnule Radu Stroie legile, faceti-le drastice, asa incat sa inspire frica incalcarii lor! Rolul legii este, dupa cate-mi aduc eu aminte din facultate, prevenirea incalcarii ei, nu pedepsirea! Discutati cu sociologi, stimabile domn Stroie, nu cu penalisti! Sociologii stiu perfect cum evolueaza o societate, va fac o descriere a societatii actuale, etc.! Eu va spun ca atatata timp cat in societatea romaneasca va fi haos, saracie lucie, cum este acum, fenomenele infractionale se vor tine lant si vor fi din ce in ce mai grave: de la simplele furturi din magazine s-a ajuns deja la crime! Luati masuri de diminuare a fenomenului, caci a fost facut deja primul pas catre crima organizata si vom avea si crime la comanda! Cititi istoria crimei organizate din USA! S-a ajuns deja si-n Romania sa se fure de foame si mai nou sa te execute pentru un contract comercial!(anii 1900-1920 in America)

  2. stimabila Clara,se vede ca esti peste tot si cunosti tot,stai de manuta cu Hara si prevestiti dezastre,mafia s-a instaurat in anii de glorie PDSR-ista pe vremea lui Ilici Iliescu,citeste despre mafia dezvoltata in acei ani in Romania si nu mai abera cu USA,mafia araba prezenta in Ro,chinezeasca,tiganeasca si cea dintai a gulerelor albe,anii in care lumea era atat de manipulata, anii 90-2003 au intors Romania in urma cu cel putin 15 ani,asa ca lasa-ne,lasa-neeee !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.