21 decembrie ’89 Revoluția Timișoarei devine revoluția României: „Era o baie de libertate, în care toți ne aruncaserăm”

21 decembrie 1989 a fost ziua când revoltele de la Timişoara s-au mutat la Bucureşti: Revoluția de la Timișoara s-a transformat în Revoluţia română. Cu puţin după ora 10.00, mulţimea era deja adunată în faţa sediului Comitetului Central al PCR. Directiva adunării populare venise cu o zi în urmă chiar de la Ceaușescu, care plănuia să înfiereze public tulburările de la Timişoara şi de a-i condamna încă o dată pe „huliganii“ care se revoltaseră (şi muriseră) în oraşul de pe Bega.

În jurul orei 12.30, dictatorul vorbea despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele cercurilor străine la integritatea ei şi mulţumea organizatorilor mitingului. În momentul în care a anunţat că, din ianuarie, vor creşte salariile cu 100 de lei, au început şi primele huiduieli, printre urale şi scandări. Apoi huiduielile s-au intensificat. Marea adunare populară se trasformase în marea revoltă populară. „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“, „Timişoara, Timişoara, ai omorât copii nevinovaţi!“ – scandau bucureștenii în loc să aplaude. După ce Nicolae Ceauşescu părăseşte balconul CC-ului, întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi.

În faţa Intercontinentalului, tinerii au îngenuncheat şi au păstrat momente de reculegere pentru cei căzuţi al Timişoara.

 

La Timișoara, o mare de oameni care se întindea de la Operă la catedrală umplea centrul orașului. Balconul Operei era înconjurat de pancarte și mesaje, iar la microfon vorbeau oameni.

”Era o baie de libertate, în care toți ne aruncaserăm și care ne transformase complet. Eram ca niște frați dintr-o mare familie, care își împărțeau tot. Soseau dube cu pâine trimise de brutari și, precum în legenda biblică, un colț încă aburind ajungea și la mine câteva minute mai târziu. Veneau gospodine cu fripturi, camioane cu lapte sau apă minerală. În piață se cânta, se striga “libertate!” si “ Jos Ceaușescu!” și se nășteau copii, botezati pe loc Victor sau Victoria. Din când în când, la îndemnul câte unui vorbitor, lumea se întorcea cu fața spre Catedrala luminată de razele soarelui, îngenunchea și rostea în cor “Tatăl nostru“. Aveam senzația că Dumnezeu aproape că se materializase și ne ocrotea, zâmbind aprobator”, povestește jurnalistul Sorin Bogdan, pe blogul său. (Foto: Constantin Duma, Banaterra)