Antonescu: Declaraţiile lui Barbu sunt de natură să genereze demisia din funcţia...

Antonescu: Declaraţiile lui Barbu sunt de natură să genereze demisia din funcţia de ministru

0
DISTRIBUIȚI

daniel barbu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, la Senat, că afirmaţiile recente ale ministrului Culturii, Daniel Barbu, legate de bugetul anti-HIV sunt „de natură să genereze demisia din funcţia de ministru”.  „Este greu să-ţi imaginezi care e resortul unor asemenea declaraţii, sau unor asemenea gafe, este întru totul trist că intelectuali adevăraţi, că oameni care au citit atâtea cărţi, şi care au şi scris câteva cărţi cu adevărat bune, pot face asemenea declaraţii. Nu am apucat, din cauza agendei pe care o cunoaşteţi, în fond ziua de ieri ne desparte de acest moment, nu am apucat să discut cu domnul ministru Barbu acest lucru, dar punctul meu de vedere este că aşa ceva, o asemenea declaraţie, indiferent de motivele care au generat-o, de conjunctură, de orice… sunt de natură să genereze demisia unui ministru, oricât de bun ministru ar fi fost şi oricâte merite ar fi avut”, a spus Antonescu, la Senat, într-o declaraţie de presă, potrivit Mediafax. El a adăugat că demisia dintr-o funcţie de ministru nu este o dezonoare, nu este o ruşine. „Dimpotrivă, oamenii puternici şi oamenii de conştiinţă pot să-şi dea demisia”, a spus Antonescu.

Ministrul Daniel Barbu a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole. Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru.


Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Daniel Barbu.

Ieri, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu „regretă profund” „comparaţia nefericită” între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor ministerului pe care îl conduce şi îşi cere scuze „tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate”. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, pe 8 decembrie, ministrul Daniel Barbu a fost invitat „în calitate privată, de universitar şi autor”, să susţină o conferinţă la Teatrul Naţional din Craiova.

„Conferinţa a avut ca temă «Statul cultural: istorie, memorie şi crize». După conferinţă, la sesiunea informală de întrebări şi răspunsuri, dorind să ilustreze transformările pe care politicile de finanţare a programelor şi evenimentelor culturale le traversează în majoritatea statelor europene, inclusiv în România, ministrul a recurs la o comparaţie între bugetul unui program de sănătate publică şi bugetul programelor Ministerului Culturii”, se arată în comunicat. Potrivit sursei citate, „deşi nu s-a referit nicio clipă la persoane, ci doar la programe şi nivele de finanţare, comparaţia a fost cu totul nefericită, după cum nepotrivite au fost şi consideraţiile ce au însoţit-o”. „Ministrul Culturii regretă profund acest fapt şi îşi cere scuze tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţii inadecvate”, se mai afirmă în comunicatul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.