Cum sunt ajutaţi contribuabilii de Finanţele Publice să nu acumuleze noi datorii

Cum sunt ajutaţi contribuabilii de Finanţele Publice să nu acumuleze noi datorii

0
DISTRIBUIȚI

esalonare

Contribuabilii din judeţul Timiş, indiferent că provin din mediul de afaceri sau sunt persoane fizice, care nu au posibilităţi financiare să achite dările la stat, provizoriu, pot preveni acumularea de noi datorii. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş le reaminteşte contribuabililor că, în acest sens, au dreptul să solicite eşalonarea la plata obligaţiilor fiscale. Prin intermediul acestui act normativ, timişenii pot scăpa de executarea silită şi sunt ajutaţi să treacă mai uşor peste dificultăţile financiare.


Eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală, pe o perioadă ce se stabileşte în funcţie de valoarea datoriilor către stat şi de posibilitatea financiară a contribuabilului.

Reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş anunţă că această păsuire nu se acordă în cazul în care taxele şi impozitele către stat sunt mai mici de 500 de lei în cazul persoanelor fizice şi de cel mult 1.500 de lei în cazul persoanelor juridice. „Pe perioada eşalonării la plată, penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale eşalonate la plată se amână la plată în vederea anulării, iar acestea vor fi anulate atunci când sumele eşalonate la plată au fost stinse în totalitate”, spune Constantin Tudor, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş. Eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale poate fi solicitată de contribuabili printr-o cerere. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administraţiei financiare judeţene –  structura servicii pentru contribuabili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.