Fely and the Band: concert aniversar la împlinirea a trei anişori de...

Fely and the Band: concert aniversar la împlinirea a trei anişori de existenţă

0
DISTRIBUIȚI

fely

Melomanii timişoreni vor avea parte de o serie de surprize cu ocazia concertului de aniversare a trei ani de existenţă a trupei Fely & The Band, evenimentul care va avea loc, vineri 27 decembrie, de la ora 22 la Club 30 urmând să beneficieze de momente inedite. Proiectul Fely & The Band s-a născut dintr-o întâmplare “semifericită”, după cum o cataloghează muzicianul Horea Crişovan. „Aveam o cântare la o firmă cu Kamelia Hora, care ne-a anunţat că nu mai poate să vină. Împreună cu Florin Cvaşa ne-am dus la karaoke să căutăm voci. Am dat peste Diana Hetea, dar n-am mai cântat cu ea. George Hora ne-a spus că prietena lui de atunci ştie să cânte şi am rămas mască atunci când am auzit cum cântă Fely Donose“, spune Horea, care admite că nici prin cap nu i-a trecut atunci că acest proiect va avea un aşa succes.

„Oamenii sunt comozi.


De ce să ascultăm lucruri noi când avem totul pe tavă? Aşa cum fac DJ-eii medley-uri, şi noi combinăm mai multe piese. E «having fun», nu demonstrăm nimic. Râdem un sfert din concert, e o bună dispoziţie generală, ne simţim foarte bine între noi“, spune binecunoscutul chitarist. În ceea ce priveşte concertul de vineri, alături de Fely, Horea şi „Flocea“ pe scenă se va afla şi noul membru „plin“ al trupei Mircea Ardeleanu Jr. „Am ales Club 30 pentru că are legătura cu cifra trei. Şi de ce  nu chiar cu 30. Pentru că dacă  merge totul atât de firesc şi de frumos  în Fely and the Band apucăm probabil 30 de ani de activitate. Vom avea şi surprize, dar nu le divulg. Vom avea piese noi şi….îl vom avea pe Mircea Ardeleanu Jr. Suntem tare bucuroşi de intrarea lui în Fely and the Band şi că s-a integrat firesc şi fără efort“, ne-a declarat Horea Crişovan, muzicianul care a învăţat „meserie“ de la binecunoscutul Gheorghe Catalinici (Giuca).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.