Lucian Bolcaş spune că i s-a propus să fie judecător la CC,...

Lucian Bolcaş spune că i s-a propus să fie judecător la CC, în locul Iuliei Motoc

1
DISTRIBUIȚI

lucian_bolcas

Avocatul Lucian Bolcaş, fost parlamentar PRM, a declarat, în această dimineaţă, că i s-a propus să fie judecător la Curtea Constituţională din partea Senatului, în locul Iuliei Motoc. „E măgulitoare propunerea făcută de colegii mei. Pentru orice jurist, este o încununare a întregii sale cariere. Eu sunt un om care mi-am iubit şi îmi iubesc profesia, poate mai mult decât s-ar aştepta cineva să creadă. Pentru mine, e un lucru deosebit şi mă emoţionează”, a declarat Lucian Bolcaş, la Realitatea TV, scrie Mediafax.

Bolcaş a precizat că respectul faţă de Constituţia României este un lucru esenţial. „Va fi un lucru constructiv ce trebuie făcut.


Trebuie regândite o serie întreagă de lucruri. Mă bazez pe un principiu al continuităţii, de păstrare a unor lucruri extraordinar de bune ce s-au făcut de la începutul existenţei CC. În ceea ce priveşte poziţia oamenilor de la CC, cred că cel mai mult contează şi valorează poziţia lor profesională. Este adevărat că CC e un oragnism politico-juridic, dar, în primul rând, respectul faţă de Constituţia României mi se pare un lucru esenţial”, a mai spus Bolcaş.

Iulia Motoc anunţa, duminică, pe Facebook, că mai are doar o săptămână ca judecător la Curtea Constituţională, după care va pleca judecător la CEDO. „Ultima săptămână ca judecător al Curţii Constituţionale. Pe 18 decembrie voi depune jurământul ca judecător al CEDO, la Strasbourg”, scria Iulia Motoc pe contul său de Facebook. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a ales-o, în 2 octombrie, pe Iulia Motoc pentru funcţia de judecător la CEDO, dintre cele trei propuneri înainte de România. Premierul Victor Ponta declara, în 2 octombrie, că va exista un candidat comun al USL care să o înlocuiască pe Iulia Motoc la Curtea Constituţională.

Foto: evz.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.