The Model, cel care pune muzică pentru oameni mari: „Problema multor DJ...

The Model, cel care pune muzică pentru oameni mari: „Problema multor DJ din zilele noastre e aceea că le lipseşte cultura muzicală“

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1740898719">

darc (8) [1024x768]

Amatorii de muzici electronice au avut parte de o noapte colorată cu sound-uri cât se poate de interesante, azi – noapte, în barul clubului D’arc, unde invitatul special The Model a reuşit să genereze valuri de bună dispoziţie printr-un set eclectic, care a fost apreciat aşa cum se cuvine de publicul numeros. The Model – primul producător român care a semnat un contract cu două case de discuri de mare prestigiu din Germania (International Deejay Gigolos din Berlin, cult-label patronat de legendarul DJ Hell, şi Traum Schallplatten din Koln) – a construit la faţa locului un program cât se poate de divers, în care a inclus piese din mai multe genuri muzicale şi a fost aplaudat la scenă deschisă pentru prestaţia sa.

„M-am apucat de producţie muzicală în 2000 şi de DJ-ială patru ani mai târziu. Am crescut într-o familie în care am fost înconjurat de muzică. Tatăl meu cânta într-o formaţie de rock, ascultam acasă şi muzică clasică, m-am simţit legat de muzică încă de mic copil. Categoric, piesele proprii au fost o rampă de lansare pentru mine. Dacă ai creativitate, te zgândăre, trebuie să faci ceva“, ne-a mărturisit muzicianul care are o sumedenie de piese scoase la label-uri din afara ţării. În ceea ce priveşte genul muzical pe care îl promovează, The Model îşi defineşte seturile drept „muzică pentru oameni mari“. „Pun muzică pentru oameni mari. La mine, muzica nu se împarte în categoria din 2000 încoace sau chestii de genul ăsta. Am un background muzical şi de aceea pun şi house şi electro şi italo disco şi techno, toate laolaltă. Probabil că cei de 18 ani rămân uimiţi la unele piese fiindcă nu le ştiu. De aceea zic că pun muzică pentru oameni mari, pentru oameni trecuţi de 30 de ani care au auzit în viaţa lor de jungle, UK Rave şi alte din astea“, spune The Model.

Muzicianul care a fost invitat de multe ori să susţină seturi în afara graniţelor ţării consideră că scena de club din ţara noastră merge într-o direcţie bună, chiar dacă sunt câteva lucruri care nu sunt tocmai OK. „Sunt şi părţi negative şi pozitive. E bine că piaţa e mai matură. Există locuri unde merg anumite sound-uri, există echipaje ca anonimTM sau Origami Sound care se promovează unii pe alţii, e o evoluţie normală. Problema e că odată cu marketingul oamenii îşi pierd adevăratul interes pentru muzică. Mai demult, era greu să faci rost de muzică, exista o comunitate, care lipseşte astăzi, când găseşti orice pe net, pui telefonul în faţa monitorului şi găseşti cu Shazam orice piesă. Nu mai simţi că faci parte din scenă“, spune el. Printre piesele inserate în setul lui din oraşul nostru, urechile avizate au avut parte de bunătăţuri cu Kraak & Smaak sau Donna Summer.

În ceea ce priveşte noul val de DJ, The Model crede că pentru a deveni un profesionist în domeniu, trebuie să ai o fundaţie. „Îmi place să pun muzică de pe vinil, e un suport pentru oameni mari. Şi din considerente tehnice şi multe altele.Aş fi tentat să spun că invazia asta de DJ care mixează în zilele noastre a făcut rău mişcării. Dar….e o chestie care nu poate fi oprită. Şi eu am făcut muzică cu VST-uri, poate unii mă privesc urât pentru asta.Tehnologia în sine nu e o problemă. Problema e că cei care se apucă acum de mixat nu au o fundaţie. În orice domeniu trebuie să cunoşti clasicii. Şi nu mă refer aici la clasicii din ultimii zece ani. Trebuie să ştii ce a facut Juan Atkins, Derrick May sau Laurent Garnier. Problema multor DJ din zilele noastre e aceea că le lipseşte cultura muzicală“, a mai adăugat The Model.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.