Motivele arestării lui Chebuţiu şi Preda în dosarul devalizării UCM Reşiţa, făcute...

Motivele arestării lui Chebuţiu şi Preda în dosarul devalizării UCM Reşiţa, făcute publice de instanţă

0
DISTRIBUIȚI

chebutiu dna

Tribunalul Timiş a motivat, astăzi, decizia de arestare preventivă pe 29 de zile a fostului director general al UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu, şi a fostului director executiv, Adrian Preda, cercetaţi de DNA pentru devalizarea celei mai vechi intreprinderi industriale din România cu peste 60 de milioane de lei. Deşi inculpaţii au negat comiterea faptelor atât în faţa procurorului, cât şi a  judecătorului, susţinând că toate contractele de consultanţă au fost aprobate în consiliul de administraţie, instanţa a reţinut că „însă la dosarul de urmărire penală se regăsesc alte dovezi care, coroborate, converg către ideea posibilei implicări a celor doi inculpaţi în săvârşirea unor suspecte activităţi de diminuare gravă a patrimoniului UCM Reșița”.

Chebuţiu şi Preda au fost arestaţi şi pentru că Tribunalul Timiş a considerat că „şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, producând un prejudiciu grav patrimoniului societății pe care o conduceau şi aducând o atingere importantă nu numai activităţilor de serviciu ale UCM Reșița, ci şi intereselor legale ale persoanelor angajate la această societate. Prin întregul lor comportament inculpații au dovedit rea-credință în exercitarea prerogativelor raportat la interesele economice ale UCM Reșița, arătând în schimb, în numeroase ocazii, că satisfacerea intereselor economice ale societăților pe care le controlau era prioritară, sub acest aspect neavând nici un fel de importanţă împrejurarea că societatea în fruntea căreia se aflau era de o importanță vitală pentru oamenii din zona respectivă și că prin acțiunile lor exista riscul ca UCM Reșița să ajungă în faliment. Ca atare, în opinia instanţei, referitor la persoana celor doi inculpaţi, lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică (….). Comportamentul inculpaților, raportat la valoarea prejudiciului, precum și la importanța UCM Reșița pentru județul Caraș-Severin și pentru întreaga economie națională, este de natură să șocheze opinia publică”.

Recursul împotriva deciziei de arestare va fi judecat, vineri, de Curtea de Apel Timişoara.


Rămâi pe PRESSALERT.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.