O nouă distincție pentru Universitatea Politehnica din Timișoara

O nouă distincție pentru Universitatea Politehnica din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

education

Politehnica timișoreană este liderul regional al instituțiilor de învățământ superior, după ce instituția tehnică a fost nominalizată pe locul patru în topul universităților din România conform clasamentului internațional realizat de SCImago și SCOPUS.

Criteriile utilizate în clasificare au avut în vedere cantitatea si calitatea producției științifice publicate (număr total de documente publicate în reviste de specialitate indexate în SCOPUS, proporția de publicații realizate în colaborare cu instituții din străinătate, numărul de citări, indicele de specializare, rata de excelență, calitatea publicațiilor, leadership-ul științific etc).


„Locul patru obținut la nivel de țară reprezintă o sursă de mândrie pentru că această poziție a fost atinsă cu un număr considerabil mai mic de cadre didactice decât al universitaților care se situază pe primele trei locuri în clasament”, spune rectorul Viorel-Aurel Șerban.

Politehnica din București, Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea din București sunt cele mai bune universități din România, iar timișorenii de la Poli urmează imediat după acestea. Clasamentul a fost întocmit pe baza analizei documentelor ştiinţifice cuprinse în SCOPUS și plasează Politehnica pe locul 983 în lume (luând în considerare numai universităţile). Pe de altă parte, UPT e singura din vestul țării care a ajuns în top. „Performanța realizată vine în continuarea unui trend ascendent manifestat încă din anul 2009. De exemplu, acum patru ani UPT se afla pe locul 163 în Europa de Est, în 2011 pe 97, iar anul acesta a ajuns pe locul 50”, a mai declarat rectorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.