Cu o săptămână înainte de Crăciun începeau pregătirile, pentru a întâmpina cum se cuvine marea sărbătoare a Naşterii Domnului, comună tuturor etniilor, care a fost întotdeauna una dintre cele mai importante şi aşteptate sărbători ale anului. În 20 decembrie, de Ignat, o sărbătoare străveche în care porcii erau sacrificaţi ca o ofrandă adusă soarelui divinizat, singura muncă permisă era tăiatul porcului, urmând un ritual la fel de vechi. Din carnea şi organele acestuia se preparau bucatele pentru sărbătoarea Crăciunului, „porcăriile” şi afumăturile, după reţete specifice fiecărei etnii.
La românii ortodocşi se împodobea pomul de Crăciun cu mere, nuci aurite, turtă dulce şi lumânări, se pregăteau cadourile pentru copii iar în seara de Ajun, colindătorii umblau din casă-n casă, unde li se împărţeau dulciuri, colăcei, mere, nuci, sau bani. Cele mai cunoscute colinzi în Banat erau „O, ce veste minunată”, „Trei păstori”, „Slobozâ-ne gazdă-n casă”, cu unele nuanţe locale în linia melodică sau în text. În prima zi de Crăciun colindătorii meargeau cu „Steaua”, simbol al astrului care i-a călăuzit pe cei Trei Magi spre locul în care s-a născut pruncul Iisus. Alte obiceiuri erau „Viflaimul” sau „Irozii”, prin care copiii refăceau, în curtea gazdei, povestea Naşterii Mântuitorului. Potrivit tradiţiei, cei care primeau colindătorii urmau să aibă parte de un an norocos şi îmbelşugat. În unele sate exista şi obiceiul de a se arunca în faţa colindătorilor cu boabe de grâu sau porumb iar după ce aceştia călcau pe ele, se amestecau cu sămânţa ce se punea în brazdă, pentru o recoltă bogată.
La masa de Ajun se aduna toată familia iar prima zi de Crăciun, după slujba de la biserică, era petrecută tot în familie. Următoarea zi era destinată vizitelor făcute rudelor şi celor apropiaţi. În primele două zile ale Crăciunului nimeni nu lucra, toată activitatea gospodărească se limita la hrănirea şi adăparea animalelor, iar în a treia zi de Crăciun ortodocşii îl serbau pe Sfântul Ştefan.
Şvabii şi-au respectat, la rândul lor, biserica şi tradiţiile şi şi-au ţinut sărbătorile cu tot fastul impus de vechile lor obiceiuri din ţinuturile natale. Şi în familiile şvăbeşti era împodobit pomul de Crăciun, era aranjată ieslea, mai mulţi localnici costumaţi în magi şi păstori umblau din casă-n casă, oferind scurte spectacole. În Ajunul Crăciunului era zi de post, şvabii mâncau doar tăiţei cu mac iar resturile erau date a doua zi găinilor, cu credinţa că în anul care avea să vină acestea vor face atâtea ouă câte boabe de mac au mâncat. În seara de Ajun familia se aduna în jurul bradului, se cântau colinde, copiii îşi desfăceau darurile aduse pe geam de Moş Crăciun şi lăsate sub pom şi se pregătea calendarul de ceapă, care prevestea vremea în următorul an. Colindătorii umblau prin sat şi primeau în schimbul urărilor făcute bani, dulciuri, colaci sau fructe. Cel mai important moment al acestei sărbători sfinte era slujba de vecernie de la miezul nopţii. Ziua de Crăciun („Christtaach”), liniştită, se serba tot în familie: se mergea la biserică, veneau în vizită naşii, care aduceau finilor cadouri, sau aceştia le duceau naşilor colaci iar copiii primeau câte un săculeţ cu dulciuri, mere, nuci şi o mică sumă de bani. Crăciunul era sărbătorit trei zile. În a doua zi de Crăciun elevii ofereau un spectacol de teatru iar în a treia zi a sărbătorii, aşa-numita „Haustag”, se ducea vinul la biserică pentru a fi sfinţit. Pe 28 decembrie, catolicii serbau ziua copiilor inocenţi, când părinţii veneau cu o nuieluşă la pătuţul copiilor iar aceştia trebuiau să-şi pună o dorinţă.
Tradiţia colindatului şi a pomului de Crăciun exista şi la maghiari. Grupurile de colindători erau alcătuite numai din băieţi, care, o dată cu căderea serii, treceau pe la rude, oamenii înstăriţi şi oficialităţile satului, unde erau răsplătiţi cu dulciuri, mere, nuci sau cu mici sume de bani. De Crăciun, la miezul nopţii, se oficia liturghia, în prima zi de Crăciun se organiza un bal, cu lăutari, vin, colaci şi preparate de porc iar sărbătoarea ţinea trei zile.
Sursa foto bannatera.eu
