Povestea insulei lui Dragnea: cum a trecut Ponta o bucată de pământ...

Povestea insulei lui Dragnea: cum a trecut Ponta o bucată de pământ la Dunăre din administrarea Guvernului la Consiliul Județean Teleorman

0
DISTRIBUIȚI

dragnea la timisoara15

O insulă şi un braţ de pe Dunăre au trecut, prin semnătura premierului Victor Ponta, de la Guvern la Consiliul Judeţean Teleorman. Oficial, în scopuri turistice: un aquapark, un complex turistic şi sportiv, cu hotel, bazine de înot şi pensiuni, o tabără cu plajă ar urma să răsară la Teleorman, în comuna Seaca, una din cele mai sărace din zonă, acolo unde Nicolae Ceauşescu a început, în 1981, o hidrocentrală împreună cu bulgarii, scriu jurnaliștii de la Gândul. „Nu am de unde să ştiu. Vorbiţi cu cineva de la Horoscop sau cu cineva care ghiceşte viitorul”, a fost răspunsul lui Dragnea, când a fost întrebat dacă firma Tel Drum se va ocupa de acest proiect.

Potrivit lui Dragnea, Consiliul Judeţean Teleorman a făcut o solicitare să primească acel teren, care este „plin de bolovani, pietroaie, bălării, cratere”. „Acolo nu există nici o plajă, dacă anul acesta nu a amenajat primarul vreo plajă. În afară de şopârle nu am văzut alte fiinţe care să facă plajă pe blocuri mari de beton sau să se agaţe de nişte fiare.


Nu se face turism, dar există potenţial pentru că este pe malul Dunării şi acolo dacă se amenajează şi se fac şi nişte drumuri de acces, într-adevăr poate să capete potenţial. Asta cu plajele cu amante, asta e în mintea fiecăruia. Nu cred că este corect şi drept pentru că eu sunt din Teleorman, cetăţenii din acel judeţ să fie frustraţi de ceea ce beneficiază şi alte comunităţi”, a declarat Dragnea.

Vicepremierul a spus că în zonă a „fost o organizare de şantier” şi este o „zonă care nu produce nimic în acest moment”, „Acolo poate fi un proiect pentru turism, dacă cei de la CJ vor avea inteligenţa necesară şi maturitatea necesară să facă un proiect, care să se califice pentru a fi aprobat, poate deveni o zonă frumoasă, cu potenţial”, a precizat Dragnea.

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga, a declarat că a existat o solicitare din partea CJ Teleorman pentru acest teren către Consiliul de Administraţie al Apelor Române. „Pentru detalii (despre firmele implicate în concesiuni, n.red.) să îi întrebaţi pe cei de la Apele Române, ei au făcut o analiză din punct de vedere economic şi eu am primit adresa de la Consiliul de Administraţie. Nu am vorbit cu domnul Dragnea despre acest proiect, am lucrat instituţional pe circuitul de avizare. Nu este singura situaţie în care se schimbă administratorul terenurilor”, justifică ministrul Apelor, Ana Varga. Varga a spus că în zonă se poate dezvolta un proiect turistic cu finanţare europeană, deoarece se află în apropierea Capitalei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.