Primele urme de viață ale dacilor în Câmpia Bănățeană, într-o expoziție specială....

Primele urme de viață ale dacilor în Câmpia Bănățeană, într-o expoziție specială. Cum arătau frigiderul preistoric și fierul de călcat acum 2000 de ani FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1758174533">

expozitie arheologie09_resize

Prima ediție a Simpozionului ArheoVest, dedicat istoriei și arheologiei, ce a debutat, astăzi, la Timișoara, s-a bucurat de un real succes. Peste o sută de specialiști din România și din străinătate participă, la Universitatea de Vest, la premiera simpozionului organizat în memoria arheologului timișorean Liviu Măruia, care a avut ideea de a iniția un astfel de eveniment. Pe lângă prezentările celor mai importante descoperiri arheologice din județul Timiș și din toată țara, din ultimii ani, participanții au avut parte și de două evenimente deosebite. Este vorba despre lansarea a două volume de studii de Arheologie și Istorie, în care sunt publicate zeci de articole, și despre o expoziție în cadrul căreia sunt aduse în fața publicului unele dintre cele mai mari descoperiri arheologice din județul Timiș.

Expoziția „Dacii din Câmpia Bănățeană” este deschisă pe holul din fața Aulei Magna din Universitatea de Vest timp de trei luni. Timișorenii sunt invitați să admire o parte din obiectele descoperite la situl arheologic de la Unip – „Dealul Cetățuica”, din județul Timiș, unde s-au găsit primele urme ale existenței dacilor în câmpia bănățeană. Vestigiile arheologice au fost descoperite în urma săpăturilor realizate în ultimii cinci ani, iar obiectele găsite au o valoare importantă pentru cunoașterea istoriei. Printre vestigiile găsite la Unip se numără trei gropi, rămășițe ale locuințelor în care dacii trăiau acum mai bine de 2.000 de ani, gropi ritualice, gropi de provizii în care se aflau o mulțime de obiecte pe care oamenii le foloseau în viața de zi cu zi, și nu numai, dar și cuptoare în care gospodinele făceau pâine.

Oalele dacilor

Vasile Iosif Ferencz, cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, povestește că aceste obiecte din trecut, descoperite în județul Timiș, îi ajută pe istorici și pe arheologi că reconstituie fragmente „mărunte din viața oamenilor, în special din perioadele în care nu ne-au rămas surse scrise. Situl arheologic de la Unip este deosebit de important pentru că în Câmpia Bănățeană sunt cunoscute foarte puține urme de viață, în special din epoca dacică, dar asta nu înseamnă că ele nu există”. Astfel, timișorenii pot admira în cadrul expoziției vase de diferite dimensiuni din ceramică, în care era depozitată apa sau proviziile, vase de băut, care erau aduse ca ofrande divinităților. De asemenea, sunt expuse oale pe care dacii le utilizau la gătit, care au pete de arsură, dovadă că au fost utilizate pe vatra deschisă, dar și semințe de măr, grâu sau mazăre vechi de peste 2.000 de ani sau copii fidele ale cuptoarelor.

„Vedeta expoziției este un obiect realizat din corn de cerb, un manșon a cărui funcționalitate încă nu o cunoaștem, este un obiect care ne fascinează prin delicatețea cu care a fost realizat. Sunt expuse și fotografii cu „frigiderele preistoriei”, așa numitele gropi de provizii în care alimentele erau păstrate o perioadă mai lungă de timp și strămoșul fierului de călcat, pe care l-am numit călcător pentru că era din ceramică, și nu din fier”, a mai explicat cercetătorul științific de la muzeul din Deva. Simpozionul ArheoVest „Interdisciplinaritate în arheologie și istorie” este organizat de către Asociația ArheoVest în parteneriat cu Universitatea de Vest. Dorel Micle, unul dintre membrii asociației, spune că ArheoVest a luat ființă „din ideea de a strânge oameni pasionați de arheologie și istorie”. Simpozionul ArheoVest va avea loc în fiecare an la Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.