Programul de sărbători de la Domul Romano – Catolic

Programul de sărbători de la Domul Romano – Catolic

0
DISTRIBUIȚI

Domul.Piata_.Unirii.Timisoara

Catedrala Romano-Catolică „Sf. Gheorghe” (Domul) din Timișoara a pregătit pentru acest sfârșit de an un întreg program liturgic destinat credincioșilor din orașul de pe Bega. Credincioșii sunt așteptați atât la slujbe, cât și la alte evenimente precum concertele de colinde sau de cântece de Crăciun. Programul va debuta în Ajunul Crăciunului cu Sfânta Liturghie pontificală de Ajun, celebrată de Martin Roos, Episcop de Timişoara, în limbile latină, română, germană şi maghiară și va începe de la orele 23.00.

Program de Crăciun la Catedrala Romano- Catolică „Sf. Gheorghe”

Marţi, 24 decembrie 2013 ora 23.00:  Sfânta Liturghie pontificală de Ajun, celebrată de Excelenţa Sa, Martin Roos, Episcop de Timişoara,  în limbile latină, română, germană şi maghiară. Cadrul muzical al celebrării va fi asigurat de corul “Exultate” al Domului, dirijat de Robert Bajkai-Fábián. Va fi interpretată misa „Festmesse” de Robert Führer, precum şi o serie de piese precum „Transeamus” de Josef Ignaz Schnabel, „Gebor´n ist uns Emmanuel” de Michael Praetorius, Jubilemus Salvatori de Johann Georg Albrechtsberger alături multe alte colinde şi cântece de Crăciun.

Miercuri, 25 decembrie 2013: Sfânta Liturghie pontificală din ziua de Crăciun, celebrată în patru limbi, de Excelenţa Sa Martin Roos cu începere de la orele 10.00.


Cadrul muzical al celebrării va fi asigurat de muzicienii, membrii ai Chorus & Capella Cathedralis, sub bagheta prof. univ. dr. Walter Kindl, capelmaestrul Domului. Din program vor face parte: Missa Încoronării de W. A. Mozart, piesa Ave verum corpus, precum şi un întreg buchet de colinde şi cântece legate de sărbătoarea Naşterii Domnului. Tot în ziua de Crăciun va mai fi oficiată în Dom, de către Episcopul diecezan, la orele 17.30, o vesperă pontificală în prezenţa membrilor Capitlului Catedral şi a credincioşilor. După vesperă, cu începere de la orele 18.00 va fi celebrată o Sfântă Liturghie solemnă, în limba română.

Joi, 26 decembrie 2013: în sărbătoarea Sf. Ştefan, primul martir, Sfintele Liturghii vor fi celebrate după programul obişnuit, duminical: în limba maghiară cu începere e la orele 9.00, în limba germană cu începere de la orele 10.00, în limba română de la orele 10.30 şi seara de la orele 18.00.

Duminică 29 decembrie 2013: în sărbătoarea Sfintei Familii, Sfintele Liturghii vor fi celebrate, de asemenea, după programul obişnuit duminical (identic cu programul sărbătorii Sf. Ştefan)

În preajma ajunului Anului Nou civil, programul celebrărilor din Dom, va fi următorul:

Marţi, 31 decembrie 2013: comemorarea Sf. Silvestru I, Papă, seara, cu începere de la orele 18.00, Excelenţa Sa Martin Roos, Episcop de Timişoara, va oficia o devoţiune de mulţumire cu prilejul sfârşitului de an, urmată de un Te Deum. Vor fi prezenţi membrii Capitlului Catedral și cei ai Ordinariatului Episcopal. Tot în seara de ajun a Anului Nou, părintele cancelar, Nikola Lauš, va celebra în Dom o Sfântă Liturghie de mulţumire, la sfârşit de an, cu începere de la orele 23.15

Miercuri, 1 ianuarie 2014: în solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, Sfintele Liturghii celebrate în Domul din Timişoara vor fi oferite Bunului Dumnezeu după programul obişnuit, duminical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.