RETROSPECTIVA 2013 Anul muzical în Timişoara – Nu Gărâna Jazz, primele zvonuri...

RETROSPECTIVA 2013 Anul muzical în Timişoara – Nu Gărâna Jazz, primele zvonuri despre Jazz TM (1)

0
DISTRIBUIȚI

evenimenteAnul 2013 a adus o sumedenie de spectacole interesante în cluburile şi sălile de concerte ale oraşului. O serie de artişti timişoreni sau nu, au reuşit să intre în atenţia publicului cu concerte memorabile, iar petrecerile susţinute în cluburi au avut parte de un public numeros. Urmează, pe scurt, o recapitulare a celor mai interesante articole şi momente muzicale ale anului 2013.

Ianuarie
–    Prima apariţie în public a muzicianului timişorean Emil Kindlein după destrămarea proiectului Acoustica (în care a evoluat alături de Daniel Silvian Petre). Pe lângă muzica live, cei prezenţi au auzit, de pe vinil, o introducere cu vocea lui Tudor Arghezi şi o poezie în grai aromânesc, în interpretarea actorului Toma Caragiu.. Evenimentul s-a desfăşurat în seara zilei de 19 ianuarie, a avut ca oră de începere 19, iar biletele de intrare au costat 19 lei. Deloc întâmplător, în program au fost incluse 19 piese! „Un leu piesa“….
–    Concursurile trăznite desfăşurate la Văliug au adus, în binecunoscuta staţiune o inedită întrecere în care concurenţii au avut de bătut un cui într-un buştean, continuată cu un apres-ski party la care invitatul special a fost DJ Optick. Ciocanul lui Thor este deja o competiție de tradiţie în Apres-Ski-urile din întreaga lume, datând încă din 1940. Fiecare concurent înscris a avut un cui fixat în buştean, pe care apoi s-a chinuit să-l bată folosind capatul îngust al ciocanului. La întrecere au participat peste 30 de concurenţi, încălziți și întăriți de… schnaps-uri.
–    O seară dedicată poeziei şi muzicii lui Bob Dylan a avut loc la Librăria Cărtureşti Mercy. Evenimentul a fost axat pe cartea “Suflare în vânt – 100 de poeme ale lui Bob Dylan traduse de Mircea Cărtărescu”. Seara a fost animată de realizatorul de emisiuni muzicale radio şi TV, Mimo Obradov, Ioan Constantin Dandu şi Victor Andrieş, iar pe fundal au răsunat piesele lui Bob Dylan, interpretate de Sonatic Acoustic Duo şi Călin Bârcean.
–    Body Sushi! Erotică, gastronomie, party! Asta a fost la Eve Fashion Lounge. Diversele tipuri de sushi şi celelalte ingrediente au fost aşezate cu mare grijă pe trupul unei femei goale, iar delicioasa mâncare a fost servită şi savurată pe deplin de către cei care au ales să-şi petreacă seara în clubul timișorean.
–    Bomba sexy Bianca Jurcă s-a apucat de cântat „din dragoste“. „Cânt de când mă ştiu, mică fiind înregistram chiar casete cu colinde. Cu toate acestea, până nu demult nu m-am gândit că aş putea face o carieră din asta. Ceea ce m-a stimulat cu adevărat este… iubirea! Iubind o persoană care a existat în viaţa mea, m-am gândit să-mi exprim sentimentele şi cu ajutorul muzicii“, ne-a declarat Bianca.
–    Decizia primarului Timişoarei, Nicolae Robu, de a „tăia“ finanţarea festivalului de jazz de la Gărâna, începând cu acest an, a iscat vii emoţii în rândul muzicienilor timişoreni. Contactați de PRESSALERT.ro, majoritatea au cerut să se găsească o soluţie pentru finanţarea în continuare a festivalului, dar au existat şi voci care afirmă că Gărâna Jazz ar trebui să-și găsească resurse financiare exclusiv private.  Citiţi mai multe aici.
–    Eroii unuia dintre cele mai incendiare concerte rock ale anului 2011 în Timişoara, americanii de la Karma To Burn au revenit în oraşul nostru pentru un recital care a avut parte de un public numeros şi o atmosferă specifică manifestărilor de acest gen. Deschiderea evenimentului care a avut loc în clubul Daos a fost asigurată de elveţienii de la Rozbub. Americanii de la Karma To Burn, care se declară influenţaţi de Joy Division, AC/DC sau Gang of Four, au demonstrat încă odată că „felia“ de stoner–rock are un miraj aparte, piesele lor fiind primite cu aplauze furtunoase de către cei prezenţi. Printre spectatorii care au urmărit cu mare atenţie show-ul americanilor din West Virginia s-au numărat membrii trupei The: Egocentrics şi Burning Table, iar unul dintre momentele inedite ale recitalului a fost acela în care publicul timişorean i-a cântat „Happy Birthday“ tobarului trupei Karma To Burn, Evan Devine.
jurca1
Februarie

–    Povestea spaniolului corporatist care noaptea devine trubadur îndrăgostit de Timișoara „Dacă mergi cu bicicleta, ai toate şansele să fii călcat de taximetrişti, care conduc ca nebunii“, este una dintre primele replici despre Timișoara pe care le poți auzi de la Sergio Santos, un spaniol care se declară totuși îndrăgostit de orașul nostru. Sergio Santos s-a stabilit în oraşul de pe malurile Begăi la începutul lunii septembrie a anului trecut şi recunoaște că orașul i-a picat cu tronc. În vârstă de 23 de ani, spaniolul reușește să îmbine două vieți. În timpul zilei, este un corporatist disciplinat, fiind angajat la o multinațională din Timișoara. Lucrurile se schimbă însă seara. Sergio scapă de hainele cuminți, își ia chitara și se transformă în muzicianul deja cunoscut clubberilor din oraș. Sergio cântă, weekend de weekend, în El Che. Deşi nu ştie decât puţine cuvinte în româneşte, muzicianul se simte ca acasă în Timişoara şi îşi ia cât se poate de în serios recitalurile săptămânale. „Încerc să pregătesc pentru fiecare săptămână două, trei piese noi. Lumea e interactivă şi de când stau aici am auzit o serie de piese noi, care m-au inspirat. Aici am dat de exemplu peste I follow rivers cu Lykke Li. Pe care, la sugestia unui prieten de la lucru, am adaptat-o în I swallow… Mai cânt şi piese ale celor de la Rage against the Machine, System of a Down, Johnny Cash, Manu Chao. Dar şi Rihanna, într-un fel unic, adaptat“, a povestit spaniolul.

– Cea de-a patra ediţie a manifestării TM: DJ Challenge 2013, care îşi propune să promoveze dj-i şi producători muzicali aflaţi la început de drum, a avut loc la Setup Venue. În proba de back 2 back au intrat Herb, Phobe1, Alex Shields şi Brainfreez, iar juriul, alături de public, a decis clasamentul final: “bronzul” i-a revenit lui Brainfeez, “argintul”, lui Alex Shields, iar câştigătorul evenimentului a fost Phobe1. Înaintea concursului, sâmbătă după amiaza în incinta magazinului Soundcreation a avut loc un workshop special pentru DJ, susţinut de invitatul special german Dankmar Klein, unde cei interesaţi au avut ocazia de a învăţa cum se poate folosi software-ul Ableton pentru a mixa live, utilizând simultan mai multe controlere de la Novation precum Twitch, Launchpad sau SL MkII.

– Trupă japoneză Mono a concertat pentru prima oară în oraşul nostru, în faţa unui public care a sosit la această întâlnire sonoră şi din mai multe oraşe ale ţării. Deschiderea show-ului, găzduit de clubul Daos, a fost asigurată de artistul belgian Dirk Serries care le-a oferit celor prezenţi un amestec interesant de shoegaze şi ambient. Cu o punctualitate demnă de remarcat (japoneză, de-a dreptul) cei patru muzicieni care alcătuiesc trupa Mono au urcat pe scenă la ora 22, deschizând acest spectacol cu prima piesă inclusă în albumul lor For my parents (apărut anul trecut), care poartă numele de Legend. Sonorităţile muzicale deosebite propuse de artiştii japonezi i-au dus pe spectatori în lumea unor artişti ca Sonic Youth, My Bloody Valentine, Ennio Morricone, Lars von Trier sau chiar Ludwig van Beethoven, melanjul executat de formaţia considerată drept un reper mondial al post-rock – ului fiind unul deosebit.

Povestea omului care face cluburile să trăiască: „nu există școală pentru așa ceva“.  Veriga lipsă între performeri şi public o reprezintă acea categorie de oameni care se definesc sub diverse forme: fie promoteri, fie booking-agents, fie specialişti în marketing şi entertainment.


Ei sunt acei oameni care „gândesc“ evenimentele, care adeseori impun trenduri, care se îngrijesc ca spectacolele să fie într-adevăr „show“-uri. Având de-a face, pe deoparte, cu patronii locaţiilor, dar totodată simțind pulsul publicului, ei sunt oamenii care „produc“ evenimente de orice fel, din care toată lumea are de câştigat. Paul Soll este un nume binecunoscut în această branşă, în care a „intrat“ cu numele său real, Paul Niţă, dar a simţit nevoia unei schimbări.

– După ce, la sfârşitul anului trecut, a susţinut trei concerte în Belgia, unul din ele în sediul Comandamentului NATO din Bruxelles, muzicianul timişorean Teo Milea a mai bifat un succes. El a fost invitat să susţină mai multe recitaluri ca reprezentant al României în cadrul Biofach 2013, cea mai mare expoziţie mondială de produse ecologice, la care participă peste 90 de ţări, găzduită la Nurnberg. „ În data de 13 februarie am avut onoarea să interpretez una din piesele mele, “Ireversibil”, chiar în deschiderea festivităţilor, pe un pian Steinway nou, pe care am reuşit să-l “îmblânzesc” destul de repede în probele efecutate cu o zi înainte. Steinway este brand-ul pe care cei mai mari pianişti ai lumii au plăcerea să performeze de un secol încoace şi de aceea, cu atât mai mult, a fost o  provocare pentru mine să ridic ştacheta interpretării. În incheierea festivităţii de deschidere a acestei ediţii a Târgului BioFach, am interpretat o altă compoziţie proprie, “Sarabanda”, care, spre bucuria mea, a reuşit să transmita emoţia la un nivel care nu a mai fost atins“, ne-a povestit Teo Milea. Albumul său de compoziţii proprii „On white …and black keys“ cuprinde şapte piese care totalizează 60 de minute de muzică şi a fost realizat alături de Andrei Kerestely, urmând ca în viitorul apropiat acesta să aibă parte şi de o variantă în limba română. „În cadrul acestui eveniment, am susţinut patru recitaluri la standul României din incinta Nurnberg Messe, ocazii cu care am întâlnit oameni din multe ţări, printre care India, Italia, Argentina, Turcia, Australia. Îmi amintesc că un domn din India îmi spunea ce mare noroc am că pot oricând vorbi limbajul universal al muzicii“, a mai adăugat muzicianul timişorean.

– Melomanii posesori de urechi desfundate s-au adunat, cu mic cu mare la librăria Cărtureşti – Mercy pentru un inedit mărţişor muzical, care a descreţit frunţile tuturor: lansarea albumului de debut semnat K – LU, „Chestii, socoteli“. Evenimentul a reprezentat practic o lansare video, căci artistul timişorean care navighează în apele stilurilor breaks, funk şi hip – hop a ilustrat piesele cu videoclipuri. „Vă mulţumesc tuturor că aţi venit şi pentru că nu mă pricep prea mult la cuvinte, haideţi să vizionăm clipurile“, a spus la începutul lansării K-LU, pe numele său adevărat Alin Constantin.  Deşi albumul „Chestii, socoteli“ poate fi donwloadat pe de Internet pe gratis încă din penultima zi a anului trecut, aceasta a fost pentru prima oară când melomanii au putut să „pună mâna pe el“, căci cu această ocazie s-a lansat şi varianta fizică a discului promoţional. Cele 75 de CD-uri oferite gratuit s-au epuizat cât se poate de rapid, iar creatorul discului a rămas fără CD. „Au fost 75 de discuri promoţionale şi fiindcă am fost preocupat cu detaliile tehnice, am rămas şi eu fără CD“, ne-a declarat timişoreanul care a beneficiat de aplauze sincere la finalul lansării şi care a semnat o sumedenie de autografe.

klu

Martie
– Timişoara a fost capitala salsa a României, odată cu desfăşurarea Salsa Addicted Festival, cea mai mare manifestare de profil din ţară, la care au participat 135 de instructori şi performeri de top din întreaga lume. „Şi în acest an am reuşit să aducem la Timişoara nume reprezentative din salsa, iar primele reacţii ale celor care au venit în oraşul nostru sunt cât se poate de pozitive. Astăzi şi mâine, alături de workshop-uri avem o sumedenie de show-uri, unele din ele în premieră mondială“, ne-a declarat Dan Ceplinschi, principalul organizator al acestui festival internaţional.
Bogdan Puriș, unul dintre cei mai mari colecționari de viniluri din România: „La un eveniment cu ştaif e de prost gust să vii cu calculatorul”. Timişoreanul Bogdan Puriş este probabil singurul DJ de evenimente din ţară care asigură muzica de pe viniluri, colecţia sa personală numărând peste 10.000 de discuri.  Cunoscuta voce de la Radio Timişoara consideră că la eveniment cu ştaif nu se cade să vii cu un laptop şi două boxe, însă ne-a povestit și despre alte aspecte legate de munca sa. Pasiunea pentru muzică a lui Bogdan Puriş s-a manifestat încă din fragedă copilărie, primele „chefuri“ sonorizate de el fiind prin clasa a 6-a în vremurile când la modă erau magnetofoanele Tesla B4 şi casetofoanele Phillips sau Sanyo. Fiindcă în acele vremuri echipamentele sonore erau greu de procurat, a fost nevoit să-şi construiască amplificatoare, cel mai „şod“ dintre acestea fiind unul „băgat“ într-o cutie de carton de pantofi. Dincolo de echipamentul tehnic, cei care se ocupau într-un fel sau altul de muzică aveau şi o altă problemă, care consta în procurarea muzicii. „Aveam acces la seturile de viniluri care se formau în Bucureşti şi care străbăteau ţara. Trebuia să ai un echipament de calitate, era o societate extrem de exclusivistă, am avut norocul să cunosc diverşi DJ mai mari decât mine. Am avut şansa să fiu iniţiat“, îşi aminteşte redactorul de la Radio Timişoara.

-Prima ediție a festivalului comercial Xland Music a rămas la nivel de promisiune: vedete mari, lume puțină. Prima ediţie a festivalului Xland Music, care a adunat laolaltă o sumedenie de reprezentanţi ai muzicii „comerciale“ din ţara noastră, n-a reuşit să adune prea multă lume aseară în Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, numărul celor prezenţi fiind cu mult sub aşteptările organizatorilor. Aceștia anunțau că mizează pe 4.000 de oameni la această „reţetă“. Numărul celor care au ţinut să participe la prima ediţie a acestui eveniment a fost comparabil cu cei care au asistat anul trecut la I Rock Festival, desfăşurat în aceeaşi locaţie, adică aproximativ 500 de oameni.

După ce primarul Nicolae Robu a anunțat la începutul anului că nu susține financiar festivalul de jazz de la Gărâna, au apărut   primele informaţii legate de Jazz TM.

– Numele lui Emil Biebel este unul cât se poate de cunoscut pentru melomanii cu state vechi din Timişoara. Fondatorul primului magazin de muzică din România (Rocka Rolla) a fost unul din cei trei timişoreni care pe vremea dinaintea Revoluţiei din 1989 vindea viniluri în Timişoara, iar pasiunea sa pentru muzică s-a materializat mai apoi şi ca manager de trupe. Deşi de câţiva ani a preferat să „iasă“ din lumina reflectoarelor, Emil se gândeşte serios să-şi înceapă o mică afacere bazată tot pe muzică în viitor. Citiţi mai multe aici.
salsa

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.