TIMIȘOARA UITATĂ Cum au înflorit artele în cetatea supranumită de un geograf...

TIMIȘOARA UITATĂ Cum au înflorit artele în cetatea supranumită de un geograf german „a patra Mesopotamie”

4
DISTRIBUIȚI

timisoara_veche

Aflată sub influenţa civilizaţiei şi culturii central-europene după instaurarea stăpânirii habsburgice, cetatea Timişoarei a fost locul de baştină a mai multor cărturari şi artişti care s-au făcut remarcaţi pe plan local şi nu numai. A fost o epocă în care s-au născut personalităţi de renume, pictori care aveau să devină cunoscuţi în întreaga lume, o epocă în care locuitorii oraşului puneau un preţ din ce în ce mai mare pe ştiinţa de carte. La jumătatea secolului al XIX-lea, primarul oraşului, Johann N. Preyer, socotea Timişoara „ultimul bastion al civilizaţiei de azi înspre Orient , la câteva ore de graniţa cu Imperiul Otoman… ultima purtătoare de cultură care emană din civilizaţia europeană”.

Primele locuri de cultură

Episcopii şi intelectualii vremii au fost cei cărora li s-a datorat răspândirea cărţilor, de provenienţă occidentală sau slavonă, acestea ajungând în bibliotecile episcopiilor, ale protopopiatelor şi în cele private, mai apoi înfiinţându-se şi biblioteci publice. Mai mulţi învăţaţi au acordat o atenţie deosebită provinciei şi au lăsat informaţii preţioase despre Timişoara şi Banatul acelor vremuri. Pastorul luteran Matthias Bel, care era deopotrivă preocupat de istorie şi geografie, a vizitat Banatul la câţiva ani după ce acesta a devenit posesiune habsburgică şi avea să noteze că în Timişoara cei mai mulţi locuitori erau români, iar limba lor era cea mai răspândită.

De la înaltul funcţionar imperial Johann Jakob Ehrler s-au păstrat, de asemenea, date preţioase despre districtele bănăţene, iar eruditul italian Francesco Griselini este autorul lucrării „Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişan”, tipărită la Viena în 1780. În 1841, geograful german Johann Georg Kohl, impresionat de bogăţiile Banatului, numea provincia „a patra Mesopotamie”. Numărul ştiutorilor de carte a crescut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, mai ales în rândul clerului ortodox, astfel încât, în 1765, la Timişoara a fost tradusă o carte tipărită în acelaşi an la Iaşi, sub titlul „Îndreptarea păcătosului cu duhul blândeţii”. Un asemenea eveniment era o raritate în spaţiul românesc, dată fiind distanţa mare şi greu de străbătut dintre cele două oraşe, precum şi jurisdicţia ecleziastică diferită.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea Dimitrie Ţichindeal a tradus cărţi ale lui Dositej Obradovici şi a publicat mai multe volume, printre care cunoscutele sale fabule, au apărut lucrările lui Mihai Roşu Martinovici,  nuvela „Ruja” semnată de Pavel Vasici, o precursoare a nuvelei populare în literatura română. În 1853, Johann Nepomuk Preyer tipărea la editura timişoreană Beichel „Monografia oraşului liber regesc Timişoara”, o lucrare de referinţă despre istoria oraşului, care a stat la baza tuturor monografiilor ulterioare, iar zece ani mai târziu a apărut lucrarea „Treufest. Banater Liederbuch”, o culegere de cântece populare şi de societate germane, maghiare, române, sârbe, croate, slovace şi cehe. Au fost publicate doar textele de care locuitorii aveau nevoie la petrecerile multietnice, deoarece partiturile erau cunoscute.

Prima bibliotecă publică

În casa Klapka (în prezent Casa Artelor, pe str. A. Pacha) s-a deschis, în 1815, prima bibliotecă publică de împrumut cu sală de lectură din imperiu. Aceasta avea în jur de 4.000 de volume cu lucrări în germană, franceză, latină, maghiară, din import sau tipărite la Timişoara şi s-a bucurat de mult succes nu numai în rândurile locuitorilor oraşului, ci şi printre cei din satele învecinate, care au devenit abonaţi ai bibliotecii.

Biblioteca avea un regulament de împrumut minuţios întocmit, funcţiona pe baza unor abonamente, iar abonaţilor li se oferea şi un catalog al cărţilor aflate în bibliotecă. Pentru cititorii de la sate existau abonamente prin poştă, mai scumpe însă, plata transportului fiind suportată de abonaţi. Regulamentul era foarte drastic cu privire la starea de restituire a volumelor împrumutate, cele deteriorate sau pierdute urmând a fi plătite de cititorul neglijent la preţul de librărie. Instituția cuprindea opere ale clasicilor greci şi romani, ale unor poeţi şi prozatori, descrieri de călătorii, istorie, biografii, lucrări de geografie, statistici, topografie, filosofie şi morală, ştiinţe naturale şi medicină, dar şi cărţi de comerţ şi manufacturi, agricultură, tehnologie, menaj sau ştiinţe ale dreptului, finanţe sau poliţie.


Cărţile erau tipărite în celebre tipografii europene, între 1669 şi 1816, cele mai multe în secolul al XIX-lea.

Primul portretist străin primit la Royal Academy al reginei Victoria, născut la Timișoara

În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-au născut, la Timişoara, dramaturgul, actorul şi scriitorul german Johann Ludwig Friedel şi pictorul Josef Koppold, iar la începutul secolului următor pictorul Melegh Gabor şi actriţa Katharina Friederike Maria Herbst, renumită pe scenele europene de limbă germană, Petru Lupulov, care va populariza cultura italiană, Maria Beatrix Johanna Fischer Schwarzböck, solistă de operă de talie europeană, medicul, publicistul, scriitorul Pavel Vasici.

Tot în aceşti ani se năştea, pe strada Eugeniu de Savoya, Karl Brocky, care avea să devină o adevărată celebritate în epocă. După studiile urmate la Timişoara şi Viena, care l-au ajutat să devină un portretist cunoscut în întreaga Europă s-a stabilit la Paris, iar apoi în Marea Britanie, unde a devenit pictorul curţii regale britanice şi al reginei Victoria, devenind, în 1854,  primul portretist străin primit în Royal Academy. Tot în prima jumătate a secolului al XIX-lea au văzut lumina zilei la Timişoara pictorul maghiar Komlossy Ferenc, Pavel Petrovici, pictor portretist care a călătorit până în India şi a fost autorul mai multor expoziţii de succes la Paris, Anton  Fiala, pictor distins cu medalia de aur la Viena în 1840, renumitul istoric maghiar Pesty Frigyes, pianistul şi compozitorul Joseph Karl  Nigg, care a concertat la cazinourile din Budapesta şi Viena, dar a fost, totodată, profesor de pian şi compoziţie la Timişoara, pictorul Josef Ludwig, supranumit şi Nababul Banatului, Augustin Pummer, care va deveni preşedinte al Asociaţiei Filarmonice.

Inginerul şi arhitectul Max Herz, care şi-a făcut studiile la Timişoara, a fost membru al comitetului de conservare a monumentelor culturii arabe din Cairo, organizator al pavilionului Egiptului la expoziţia universală din Chicago în 1893, arhitect şef al restaurărilor egiptene, paşă şi, totodată, membru al Societăţii de istorie şi arheologie din Timişoara, căreia i-a oferit o colecţie de antichităţi egiptene păstrate astăzi la Muzeul Banatului.  Adepţii limbii esperanto au editat la Timişoara, în 1891, o broşură intitulată „Cheia limbii esperanto”. Ei obişnuiau să se întâlnească în Parcul Central, unde organizau diferite concursuri sportive, muzicale sau de frumuseţe, la care participa inclusiv conducerea primăriei. Patru ani mai târziu, Arpad Leyritz organiza, cu ajutorul poştei, un concert la distanţă, transmisia făcându-se pe fir telefonic; publicul dintr-o sală asculta la megafon solişti vocali, coruri şi orchestre care cântau în faţa unui microfon la Arad, Subotica, Budapesta sau la periferiile Timişoarei.

Arhitectură vieneză

Arhitectura se remarcă prin construcţiile militare şi civile inspirate din stilul barocului vienez caracteristic epocii, arhitecţii şi inginerii care au ridicat impozantele clădiri fiind formaţi la şcolile din capitala imperiului. Printre numele remarcabile din această perioadă se numără Nikolaus Widmesser, Karl Schindler, Johann Lechner, Johann Theodor Kostka, Johann Caspar Disstl sau Carl Alexander Steinlein, care au răspândit acest stil în Timişoara, chiar dacă la o scară redusă şi într-o manieră mai provincială, multe dintre clădirile ridicate păstrându-se şi astăzi.

Multe biserici au fost pictate de nume cunoscute în epocă, precum Kasper Majon, Ferdinand Schiessl, Johann Michael Wagner sau Johann Vinkler, iar pictura altarului principal din Domul catolic poartă semnătura lui Michel Angelo Unterberger, directorul Academiei de Arte din Viena. Printre pictorii de expresie bizantină a bisericilor ortodoxe se remarcă Zugrav Nedelcu, Bazil Ioanovici sau Teodor Ilici, iar în pictură sunt la mare căutare portretele şi scenele istorice, realizate într-o manieră academică. În 1810 s-a stabilit la Timişoara şi pictorul Arsa Teodorovici, iar în 1840 un alt pictor, Nicola Alexici, a devenit cetăţean al oraşului. Tot de factură barocă sunt şi monumentele realizate în această epocă, amplasate în locuri publice, printre cele mai cunoscute, care s-au păstrat până în ziua de azi fiind statuia Sfântului Nepomuk, considerat patron al Banatului, monumentul ridicat în urma epidemiei de ciumă din anul 1738 de un om de vază al oraşului, Deschan de Hansen, care a fost realizat la Viena, sau monumentul Fecioarei Maria şi a Sfântului Nepomuk, amplasat astăzi în Piaţa Libertăţii.

Foto: forum.druckeria.ro

4 COMENTARII

  1. Iar poporul „occidental” al Timişoarei a găsit de cuviinţă ca a-4-a Mesopotamie să fie înnobilată cu hipopotamice castele cu turnuleţe….Asta, spre satisfacţia decanului Facultăţii de Sociologie de la mîndra Universitate de Vest care declară sus şi tare…idiot că oltenii şi moldovenii au stricat echilibrul etnic al urbei. El, ruteanul! Timişoarei, care nu a avut niciodată în istorie măcar 50 de ani de linişte…etnică fiind mereu invadată sau colonizată de imperiile şi regatele suzerane. Minteeee, băăăă, trăbă la voi la iuniversitet că de frunce, geaba!

  2. Frumos articolul. Poate s-ar putea porni o serie despre istoria Banatului. Din pacate sunt multi care nu stiu prea multe despre locul in care..au aterizat..

  3. Unii care au „aterizat” aici stiu, poate, mai multa istorie a Banatului decat multi care s-au nascut aici. Dar aveti scuze ca sa va justificati indiferenta. Si alesii!

  4. Cultura trebuie protejată si promovata pentru a ne înnobila orizonturile intelectuale si umane dar se pare ca la banateni functioneaza exact pe dos cu cât evoluează cu atat devin tot mai prosti asa se explica ca printre acești intelectuali ponderea banatenilor(românilor din banat) este microscopica.
    Eu sunt brăilean, am plecat la 19 ani in Timișoara si am locuit singur 14 ani.In esența sunt tot brăilean dar recunosc ca Timișoara este orașul unde mia venit mintea la cap si mi-am desăvârșit mai mult brăileanul din mine ,as descrie aceasta experienta ca pe o prostie românească pentru ca fiind într-un cadru nou diferit si ostil am inteles ca tot ceea ce e bun si tot ceea ce e rau într-o țară este peste tot la fel si ceea ce eu nu observam despre braileni si romani locuind in Braila le-am descoperit prin mine si prin felul cum am reactionat si m am salvat de prostia si prostela din vest.
    Am avut mai mulți despoti si inca mai avem si care lucrează împotriva suveranității dacilor , moldovenii si oltenii aia nu au luptat pentru averi pentru ca nu au avut, ei au luptat pentru ceea ce sunt si sunt cineva in tara asta… Cuceritorii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.