Trei elevi din Timișoara în comă alcoolică, după ce s-au îmbătat în...

Trei elevi din Timișoara în comă alcoolică, după ce s-au îmbătat în toaleta școlii cu țuică. Ce spun reprezentanții ISJ Timiș

2
DISTRIBUIȚI

copil

În loc să meargă la ore, trei elevi din Timișoara, doi băieți și o fată, s-au încuiat în toaleta școlii și au băut țuică până n-au mai putut. Tinerii înscriși la Școala Profesională „Gheorghe Atanasiu”, ce au vârste cuprinse între 15 și 16 ani, au fost transportați de urgență, în această după – masă, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, după ce au intrat în comă alcoolică.


După câteva ore de la incident, liceenii și-au revenit. Hanini Shadi, medicul din Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului de Copii care i-a preluat pe copii, ne-a explică că tinerii au ajuns „în comă pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Acum sunt bine, s-au trezit, dar o să-i mai ținem sub observație cel puțin până mâine dimineață”.
Aura Danielescu, inspector școlar adjunct, spune că în starea cea mai gravă a ajuns la spital tânăra de 15 ani care a băut țuică cu colegii, iar imediat ce tinerii își vor reveni, se vor lua măsurile corespunzătoare. „Au intrat în școală destul de ușor cu țuica, pentru că la poartă nu este nimeni care să-i controleze. Vom constitui o comisie care să analizeze acest caz. Din primele informații, incidentul s-a petrecut în pauză, dar nu știm exact”, a mai precizat Aura Danielescu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.