Centrul de Relații Clienți al E-On de pe strada Independenței se închide....

Centrul de Relații Clienți al E-On de pe strada Independenței se închide. Unde va fi relocat

0
DISTRIBUIȚI

eon-gaz_tion.ro

Centrul de Relații Clienți din Timișoara al furnizorului de gaz E-On se închide pentru o zi, iar din 27 ianuarie va funcționa într-o nouă locație.


Reprezentanții companiei au anunțat că sediul de pe strada Independenței nu va funcționa în această vineri, 24 ianuarie, din cauza transferului logistic. Centrul va fi redeschis luni, 27 ianuarie, pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 30 – 40, iar programul de funcționare va fi de luni până vineri, între orele 08.30 şi 17.30. Cei care vor avea nevoie de serviciile companiei în ziua în care Centrul de Relații Clienți va fi închis, dar și ca o alternativă, în general, la statul la coadă pentru informații, pot accesa alte metode de comunicare: „prin telefon, de luni până vineri, între orele 08.00 şi 20.00, la numerele 0801 000 366, pentru apeluri din reţeaua Romtelecom, tariful fiind cel aferent unui apel local sau 0265 200 366, pentru apeluri din orice reţea, tariful este cel al operatorului din reţeaua căruia se efectuează apelul, prin e-mail, la adresa serviciiclienti@eon-romania.ro, prin poştă, la OP1, CP 10 Târgu Mureş”, se arată într-un comunicat al furnizorului.

Foto: tion.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.