Cine este, oficial, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timișoara

Cine este, oficial, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

CONSILIERII DIN UMBRA04

Demersurile Asociaţiei Pro Democraţia prin care încearcă să afle dacă Primăria Timişoara are sau nu purtător de cuvânt nu au rămas fără rezultate. Reprezentanții APD au depus o adresă la primărie prin care au solicitat să ştie cine îndeplineşte această funcţie. În repetate rânduri edilul şef Nicolae Robu a spus că funcţia există şi este deţinută de el, ba mai mult, că legea nu îl obligă să ia un purtător de cuvânt.


Supărat din cauza faptului că subiectul a fost tratat cu mare atenţie de presă, Robu a oferit şi o replică savuroasă prin care a lămurit că nu este subordonatul PRESSALERT.ro să îşi ia purtător de cuvânt. Cât despre activitatea asociaţiei, primarul a precizat că dacă legea nu îl obligă, demersurile asociaţiei vor fi inutile. Ei bine, cei de la APD nu s-au lăsat şi au mers cu jalba în proţap tocmai la prefectul Eugen Dogariu. Luând la cunoştinţă de problemă, Dogariu i-a trimis lui Robu o adresă prin care îi solicită să indice cine este purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara. Deşi edilul spune că nu a primit încă actul şi că va răspunde cel mai probabil în termen de 30 de zile, Robu a făcut totuși o dezvăluire pentru PRESSALERT.ro. Primăria Timişoara are un purtător de cuvânt. Este vorba despre Flavius Boncea, cel care deţinea această funcţie cât primăria a fost condusă de Gheorghe Ciuhandu. Acum, Boncea este consilier local din partea PNŢCD şi purtător de cuvânt al primăriei, suspendat din funcţie pe durata exercitării mandatului de consilier. Contactat telefonic, Boncea a confirmat informaţiile şi a spus că doar prin ordin al primarului o altă persoană poate fi numită purtător de cuvânt. Cu toate acestea, ţărănistul nu exclude revenirea pe post, odată ce îşi va încheia mandatul de consilier local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.