Despre birtaşi, spectatori şi pachetul cu „cei şapte ani de acasă“

De câte ori nu vi s-a întâmplat să mergeţi la un concert la ora anunţată pe afiş şi să mai petreceţi încă două ore în plus, până ca acesta să înceapă? Fie că e vorba de hulitele cântări moca sau cele pe bani, obiceiul s-a împământenit demultişor prin locurile noastre. Chiar dacă nesimţirea asta are loc în mare parte în cluburi, au existat şi concerte care au debutat mult mai târziu şi-n alte locaţii.

Revenind la locurile de cântări din cluburi, cel mai adesea acestea sunt anunţate la ora 22.00. Fiindcă toată lumea ştie că se întârzie, la ora respectivă la faţa locului găseşti doar „fraierii“. Mai exact, naivii. Cei care n-au mai ieşit demult prin cluburi şi care încă nu s-au prins cum stă treaba. Lumea începe să vină pe la ora 23.00, dar „puhoiul“ soseşte după miezul nopţii, căci tot timişoreanul ştie că-n oraşul ăsta nu se ţine cont de ora de pe afiş. Birtaşul – omuleţul acela care vrea să câştige bani din evenimentul cu pricina – are şi el o serie de argumente.

Le spune artiştilor ceva de genul, „începeţi să cântaţi când vă zic eu, când mai vine lume“. Că, deh, barul trebuie să facă vânzări, altfel, seara e pe minus.

Întârzierile astea frecvente sunt arhicunoscute în lumea celor care umblă prin cluburi şi nu mai miră pe nimeni. Ne-am obişnuit să spunem, „asta e Timişoara, n-avem ce-i face“. Poate că nu, poate că da. Să presupunem că marea vedetă aflată pe buzele tuturor concertează de la ora cutărică în clubul Whatever. Iar afişul menţionează aşa: „Concertul începe la ora 24. Accesul în club se face de la ora 22“. Iar la ora anunţată, cu sfertul de oră academic în plus – treacă’ de la noi – dacă evenimentul nu începe, ne luăm şi plecăm acasă. Evident, cu banii pe bilete recuperaţi şi cu un scandal cât casa. După câteva asemenea episoade, credeţi-mă, nici cel mai infatuat organizator nu va mai avea curajul să-şi bată joc de public. Va face tot posibilul să se ţină de cuvânt. Chiar dacă iese pe minus. Fiindcă la fel de important este şi ca spectatorul să nu fie pe minus.

Alte argumente pentru întârzieri sunt explicate în fel şi chip. Ba că n-a aterizat avionul artistului la timp, ba că, din cauze tehnice, n-a putut face proba de sunet, ba că mai ştiu eu ce. Perfect justificabile pentru cei care sunt în branşă, dar de neacceptat pentru public. Care plăteşte un bilet de intrare şi are pretenţia să fie informat corect. Şi pe care îl doare în cot, că tu, organizatorul de evenimente, ai ieşit pe plus sau pe minus. E o ceva ce se numeşte respect şi face parte din pachetul ăla cu „cei şapte ani de acasă“.