Alb Negru concertează din nou la Timişoara. Cu ce ocazie revin în...

Alb Negru concertează din nou la Timişoara. Cu ce ocazie revin în Banat după o absență de doi ani

0
DISTRIBUIȚI

Alb Negru Official (1) [1024x768]

Formaţia Alb Negru va susţine un concert special pentru amatorii de muzică pop din oraşul nostru, după mai bine de doi ani de la ultima lor apariţie în Timişoara, ocazie cu care Kamara Ghedi şi Ştefănescu Andrei, cei doi membri ai trupei îşi vor prezenta şi noul single intitulat „Colegi de cameră“.

Trupa a debutat în 2004 la Festivalul de la Mamaia, unde au revenit doi ani mai târziu cu piesa Hello (Muza mea), câștigând Premiul de Excelenţă Artistică „Mădălin Voicu”.


În 2007 alături de Todomondo, au câştigat finala națională Eurovision și rau reprezentat Romania la Helsinki, unde s-au clasat pe locul 13 din 41 de ţări. Cei doi au lansat împreună 4 albume, 8 videoclipuri și 9 single-uri. De-a lungul vremii ei au colaborat cu artiști de renume ca Andra, Nico, Paula Seling, Horia Brenciu, Vlad Creşu sau Andreea Bănică.

După succesul răsunător şi cucerirea topurilor româneşti cu piesa „Mi-e sete de tine”, trupa Alb Negru a lansat în vara anului trecut piesa Colegi de cameră. Videoclipul aduce în prim plan atmosfera anilor ‘80, iar Andrei şi Kamara joacă rolul unor rivali care se şicanează pentru câştigarea inimii unei fete. Versurile melodiei îi aparţin lui Shift, iar regia clipului lui Alex Ceauşu. În videoclip se remarcă, de asemenea, apariţia lui Shift şi Ralflo, primul dintre ei fiind cunoscut graţie hitului „Sus pe toc”.

Concertul celor de la Alb Negru va avea loc în data de 14 februarie, la restaurantul Velvet Music, iar preţul unui bilet pentru evenimentul programat de Ziua Îndrăgostiţilor este 30 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.