Intră hoți, ies ciobani: ce învață deținuții într-un proiect pe bani europeni

Intră hoți, ies ciobani: ce învață deținuții într-un proiect pe bani europeni

0
DISTRIBUIȚI
penitenciarul timisoara ferma de oi buzias01
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Școala de meserii  noi pentru deținuți, pe fonduri europene, își încheie stagiul derulat la Penitenciarul Timișoara. Câteva sute de infractori din Timiș, Botoșani și Satu Mare au fost instruți și au învățat meserii care le vor fi de folos după ce vor părăsi unitățile de detenție. Mulți s-au specializta în creșterea animalelor, pentur a deveni, în libertate, ciobani, văcari, porcari, alții au învățat zidărie.

Programul interregional integrat de calificare, recalificare profesională a persoanelor private de libertate se încheie mâine. ”Proiectul a fost implementat în Penitenciarul Timişoara, în parteneriat cu Penitenciarul Botoşani, Penitenciarul Satu Mare, Fundaţia Şcoala de Afaceri şi Meserii Timişoara şi SC Medlife SA Bucureşti şi a fost cofinanţat din fondul Fondul Social European  prin POSDRU 2007 – 2013 ‘Investeşte în oameni!’ Axa prioritară 6- ‘Promovarea Incluziunii sociale’, Domeniul major de intervenţie 6.2 Îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii, Contract POSDRU  96/6.2./S/61909”, a explicat chestorul de penitenciare Ioan Băla, directorul Penitenciarului Timișoara.

”E prima dată când învăț o meserie”

300 de deținuți s-au pregătit să devină ciobani veritabili, pentru ca atunci când își vor fi ispășit pedeapsa să poată lucra cu acte în regulă în zootehnie.


Specializarea au făcut-o pe cele 1.200 de oi și pe cele 40 de vaci pe care Penitenciarul Timișoara le deține la ferma de la Buziaș. Deținuții au trecut mai întâi prin cursuri teoretice, o lună, apoi au urmat lecțiile practice.

”Îi învățăm de la creșterea animalelor, muls, pregătirea de naștere, până la cultivarea furajelor necesare hrănirii acestora. Deși facem practica pe oi, deținuții vor dobândi cunoștințe pentru întreg domeniul zootehnic, astfel că vor fi apți să se ocupe de creșterea  bovinelor, cabalinelor sau suinelor”, spune lectorul Mihail Stoianovici.

Visul lui Ion G., de 31 de ani, închis cu o condamnare de cinci ani pentru că l-a maltratat pe fiul concubinei sale, este să plece, după ce scapă de pușcărie, la muncă, într-o  fermă, în străinătate. ”Până la vârsta mea, am lucrat ce am putut. La pădure, apoi am confecționat la linguri din lemn, pentru un francez, am lucrat în construcții. Acum am ocazia să învăț cu adevărat o meserie, și mă gândesc că atunci când voi ieși poate plec să lucrez afară. Tatăl meu lucrează la o fermă în Germania, poate mă va ajuta și pe mine să ajung acolo”, ne spune tânărul.

 800 de deținuți calificați

Programul Penitenciarului Timișoara are o valoare de 4,5 milioane de euro și promovează incluziunea socială a deținuților. Scopul acestuia a fost calificarea a 800 de persoane private de libertate  (câte 100 de la parteneri și 600 de la Timișoara), după cum urmează:  500 în construcții și confecții termopane, respectiv 300 în creșterea animalelor (vizând în principal oameni care provin din mediul rural).

Deținuții care s-au specializat în construcții au construit, din octombrie până în decembrie, noua fermă pentru oi și vite. Ferma are un sistem integrat de hrănire a animalelor, iar dejecțiile vor fi colectate automat, pentru a fi ulterior folosite ca îngrășământ agricol la cele trei ferme de legumicultură și cereale ale Penitenciarului Timișoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.