Membrii trupei Cargo, implicați într-un accident pe Valea Oltului în prima zi...

Membrii trupei Cargo, implicați într-un accident pe Valea Oltului în prima zi a lui 2014 FOTO

0
DISTRIBUIȚI

cargo1

Prima zi a anului 2014 a fost cu ghinion pentru membrii trupei timișorene Cargo, care au fost implicați într-un accident pe Valea Oltului. Mai exact, totul s-a petrecut în nordul judeţului Vâlcea, unde o şoferiţă care circula pe DN 7 a intrat în microbuzul trupei. Nimeni nu a fost rănit, microbuzul a fost însă avariat.

Vestea a fost dată de liderul trupei Adi Bărar, pe pagina sa de Facebook. „Am fost implicați într-un accident pe Valea Oltului, în timp ce ne întorceam acasă după Revelion. Din sens opus, o femeie a pierdut controlul volanului și a lovit mașina noastră. Aceasta i-a salvat și viața, altfel ar fi căzut în râul Olt. Atât noi, cât și femeia am scăpat nevătămați!”, scrie Bărar.


Chitaristul a atașat și o poză cu microbuzul lovit.

cargo_masina

Foto: Adi Barar/Facebook

Potrivit unor surse din Poliţia Vâlcea, citate de Mediafax, accidentul s-a petrecut din cauză că şoferiţa care a provocat accidentul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a intrat pe contrasens, unde a acroşat microbuzul în care se aflau cei patru artişti.

În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, incidentul în trafic fiind catalogat de către poliţişti drept o tamponare, în condiţiile în care nu sunt victime, iar şoferii au posibilitatea de a-şi repara maşinile în baza unei înţelegeri pe cale amiabilă. Niciunul dintre şoferii care conducea maşinile implicate în accident nu consumase alcool, iar în urma acestui eveniment rutier traficul pe Valea Oltului nu a fost afectat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.