Motivul pentru care medicii consideră că unii bebeluși, deși au venit pe...

Motivul pentru care medicii consideră că unii bebeluși, deși au venit pe lume, încă nu s-au născut

0
DISTRIBUIȚI

prematur

La cele 900 de grame, o fetiță cu o privire tristă, pe care nu o poți uita, te privește speriată prin pereții transparenți ai incubatorului, care a devenit al doilea uter pentru ea de mai bine de o săptămână, de când a venit pe lume. Sora ei geamănă se află la un metru distanță, într-un adăpost asemănător care o ajută să respire. Este un pic mai grasă decât sora ei cu 300 de grame, dar totuși, are o greutate mult prea mică pentru a putea supraviețui singură. Ar fi trebuit și acum să fie în burtica mamei, însă s-au născut prea devreme, cu câteva săptămâni mai repede, iar acum medicii depun eforturi colosale să le salveze.


Tocmai pentru că nu cântăresc cât un bebeluș care se naște normal, la 40 de săptămâni, medicii consideră că cele două fetițe gemene nu au o săptămână, încă nu s-au născut, ci mai au de așteptat luni bune ca să spună că, în sfârșit, au vârsta reală, corectă, după ce se vor dezvolta ca orice bebeluș care vine pe lume la timp.

O altă fetiță de doar 500 de grame a supraviețuit în mod miraculos la Maternitatea “Bega” din Timișoara. Bebelușul n-a născut în februarie 2013, după ce a stat doar 24 de săptămâni în burtica mamei. Acum, fetița are o greutate normală, dar nu pentru un prichindel de un an, ci pentru unul de șase luni, tocmai de aceea nici nu poate să facă primii pași, la fel cum fac ceilalți micuți de vârsta ei. Nicoleta Ioniță, medic neonatolog în cadrul Maternității “Bega”, povestește că pentru aceste ființe firave, se folosește o “vârstă ajustată”, ținându-se cont de faptul că dacă nu s-ar fi născut prematur, ar fi avut mai mult timp să se dezvolte în uterul mamei. Potrivit specialiștilor, bebelușii născuți prematur îi ajung în dezvoltare pe cei născuți la termen abia în doi, trei ani. “La copiii născuți prematur ar putea apărea o serie de complicații, există riscul să nu se poată dezvolta normal, să aibă anumite afecțiuni. Tocmai de aceea sunt atent monitorizați până la vârsta de 18 ani, intră într-un program special imediat ce vin pe lume”, explică Nicoleta Ioniță.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.