Orele între care se pot ridica autoturismele parcate ilegal în Timișoara. Cât...

Orele între care se pot ridica autoturismele parcate ilegal în Timișoara. Cât costă recuperarea

4
DISTRIBUIȚI

masini ridicate 2.

Noi reguli privind ridicarea şi blocarea maşinilor în Timişoara. Aleşii locali au schimbat regulamentul care se adresează Societăţii Drumuri Municipale, care se ocupă de ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.


Astfel, conform unui amendament propus de consilierul PDL Simion Moşiu maşinile vor fi ridicate numai în intervalul ora 8 – 17, pentru a evita contestaţiile legate de identificarea vehiculelor filmate seara. Mai mult şi redevenţa a crescut la 15 %. Până acum, în Timişoara, maşinile se ridicau până la lăsarea serii, ora fiind diferită în funcţie de anotimp, iar redevenţa plătită de Administrarea Domeniului Public cea care se ocupa de ridicări şi care acuma a fuzionat cu SDM era de 14%. Pentru a-şi recupera maşinile ridicate timişorenii vor plăti 570 de lei. Veştile nu sunt numai bune, pentru că, deşi maşinile nu pot fi ridicate după ora 17, roţile pot fi blocate indiferent de oră.

4 COMENTARII

  1. faceti ma’ nenorocitilor parcari,lasati japca pentru ciordit bani !!!! poate ramane un gunoi vreodata fara cap cand atinge o masina ! FACETI PARCARI,JIGODIILOR !

  2. Am platit telpark pe tot anul . Unde sa parchez k aproape peste tot sunt indicatoare OPRIREA INTERZISA . Unde sa parchez domnilor , unde ? Este dezastrul cu parcarea in Timisoara si asta datorita proastei administratii . Peste tot unde se poate parca este indicator oprirea interzisa iara eu platesc ca si altii de fraieri TELPARK . RUSINEEE

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.