Planuri măreţe pentru Timişoara, o hârtie scoasă parcă din romanele lui Isaac Asimov

Zilele trecute, primarul Nicolae Robu a prezentat o listă cu proiecte pe care oraşul nostru le are pregătite pentru următorul cincinal. Pardon, e vorba de 2014 – 2020, deci niţel mai mult decât un singur cincinal. Din înşiruirea kilometrică a acestora am remarcat şi un proiect care prevede realizarea unei Săli Polivalente de 15.000 de locuri. Desigur, o Sală Polivalentă de 15.0000 de locuri ar fi benefică pentru un oraş care efectiv nu are unde să găzduiască un concert de amploare. Ca un exemplu, orăşelul Novi Sad, are din 1981 o asemenea sală (SPENS), care are capacitatea de 11.500 de locuri. Ideea este alta.

Dincolo de o eventuală utilitate a unui asemenea proiect, încă o dată am remarcat faptul că edilii acestei urbe nu ştiu să facă diferenţa între „necesar“ şi „obligatoriu“.

Da, o fi util să facem linii de transport urban subterane, jocuri de lumini pe Bega şi reabilitarea complexă şi modernizarea tuturor cartierelor. Dar, pentru oricine gândeşte cu capul pe umeri, obligatoriu ar fi să investim în educaţie şi sănătate, lucruri la care suntem corigenţi. E util să pompăm o sută de mii de euro într-un festival de jazz, dar parcă ar fi obligatoriu să găsim câţiva bănuţi pentru repararea unui acoperiş al unui liceu faimos din Timişoara.

E oarecum ciudat ca într-un oraş care nu are bani să achiziţioneze unicul vaporaş de agrement de pe Bega (care a ars în întregime în urma unui incendiu), să găsim bănuţi pentru modernizarea treptelor catedralei sau pentru organizarea unui festival pus la cale doar din motive de răfuială. Esenţa e asta: nu ştim să facem diferenţa dintre investiţii necesare şi obligatorii. Dincolo de oameni incapabili, răfuieli politice, poliţe de plătit, acesta e lucrul care nu e OK. Când distinşii noştri conducători vor şti să facă diferenţa, vom avea şansa să ne meargă mai bine. Până una alta, visăm cu ochii deschişi la titlul de Capitală Culturală, într-un oraş în care edilii ne servesc prin exemple proprii monumente de incultură. Mai visăm şi la alte investiţii necesare, care arată foarte frumos pe o hârtie pompos intitulată „planuri măreţe“, dar care e un soi de pagină scoasă parcă din cărţile lui Isaac Asimov.