Seară de vis pentru melomanii timişoreni alături de Ilie Stepan şi prietenii...

Seară de vis pentru melomanii timişoreni alături de Ilie Stepan şi prietenii săi VIDEO şi GALERIE FOTO

1
DISTRIBUIȚI
<


p style="text-align: center;">concert (1)

Ilie Stepan, Horea Crişovan, Dixie Krauser şi Mario Florescu au fost protagoniştii unui eveniment cât se poate de deosebit desfăşurat aseară la Club 30, unde un public numeros a răsplătit cu ropote de aplauze spectacolul  feeric oferit melomanilor de către cei patru artişti. Evenimentul a reprezentat o avanpremieră la concertul aniversar „Pro 40 plus unu“ şi a prilejuit celor prezenţi momente frumoase cu balsam de suflet. „A fost un concert susţinut alături de trei prieteni foarte apropiaţi. Pentru mine, colaborarea cu ei e o mare cinste şi onoare. Concertul a fost alături de Dixie Krauser cel cu care am cântat din 1973 în Pro Musica, Mario Florescu – ultimul vocalist al formaţiei Pro Musica, vocea lui este dealtfel şi pe Timişoara – şi Horea Crişovan cu care am colaborat pe albumele Stepan Project. Ne-am concentrat pe teme instrumentale şi am avut în repertoriu compoziţii Stepan Project, piese scrise de mine şi Horea, cover-uri dar şi piese Pro Musica“, ne-a declarat Ilie Stepan. În data de 15 ianuarie,  Stepan Project a susţinut un concert extraordinar la Bucureşti, care a marcat lansarea modulului de artă al materialului Lumina, un material care conţine trei CD-uri şi un DVD şi care este fără îndoială unul din cele mai ample discuri realizate vreodată în ţara noastră.

În ceea ce priveşte mult aşteptatul concert aniversar Pro Musica, Ilie Stepan ne-a declarat că evenimentul va avea loc în luna septembrie. „Concertul Pro Musica 40 plus unu va avea loc în luna septembrie, probabil la Filarmonica Banatul. Dealtfel, în seara când am susţinut cel mai recent concert al nostru în Bucureşti s-au împlinit 41 de ani de la primul nostru concert. Pentru concertul aniversar vom avea şi compoziţii noi, va fi o înregistrare de mare forţă artistică. Vom scoate şi un DVD cu interviuri şi probabil şi piese de studio proaspete. Încercăm să iniţiem discuţii şi pentru reeditarea discurilor noastre scoase la Electrecord, iar dacă se va putea, vom reedita materialele. Ne pregătim intens pentru evenimentul de aniversare“, a precizat el.

Foto: Adrian Pîclişan


 

 

1 COMENTARIU

  1. 924 de persoane au dat like acestui articol.
    http://www.pressalert.ro/2014/01/seara-de-vis-pentru-melomanii-timisoreni-alaturi-de-ilie-stepan-si-prietenii-sai-galerie-foto/
    Care ar putea fi motivele, nu imi pot imagina. Eu unul am lasat sa treaca ceva timp ca sa se aseze supararile legate de acest concert si sa pot scrie despre el frumos. Titlul reflecta doar partial atmosfera concertului. Prestatia trupei atit de draga noua, Timisorenilor, a fost ca de obicei la mare inaltime. Eu personal, am fost din nou foarte tulburat de cover-ul „In the death car”. In fata carui cover Bregovici ar trebui sa isi ridice palaria tiganeasca in semn de respect, cind e vorba de muzica romaneasca, in loc sa se balacareasca cu mascariciul manelist Salam. Nu exista in istoria muzicii moderne multe cazuri in care un cover suna mai bine decit originalul. Sau mai … altfel, in sensul bun al cuvintului. Pe aceasta tema insa voi posta ceva mai incolo pe FB.
    Ideea este ca Bregovici a compus si cinta o piesa, pe cind Pro Musica a luat aceasta piesa si ne spune o poveste minunata fara cuvinte. Si nu este singura poveste cu care ne-au fermecat cei patru. Odata cu trecerea anilor, semnificatia termenului „pro” din numele trupei a evoluat semnificativ de la Pentru Musica la Pro(fessional) Musica. Bineinteles ca si publicul lui Pro Musica a evoluat cam in aceeasi masura, de la fomistii de muzica rock de acu 30-40 de ani, la iubitorii de muzica de calitate, in toate formele ei. Ca aceasta patura sociala a iubitorilor de muzica devine tot mai subtire pe masura ce trec anii, este un fapt incontestabil. Pentru ca unii s-au dus dintre noi. Pe alta lume unii, pe alte meleaguri mai mult sau mai putin apropriate altii. Ca si in alte dati am fost cu totii impresionati de chipurilor celor dragi mai tuturor, care s-au dus pe cea lume, aparute in proiectia-remember de pe ecran. Ne-a dat senzatia ca sintem cu totii membrii unei mari familii. Ceea ce si sintem, de fapt. In sala, trei sferturi ne cunosteam intre noi, nu de azi, de ieri, ci de zeci de ani. Oameni de diferite profesii, oameni de diferite orientari politice, oameni cu educatii si pozitii sociale diferite. Insa uniti de bucuria de a avea posibilitatea de a fi aproape de bucuria oamenilor de pe mini-scena, atit de dragi noua.
    Spuneam la inceput ca titlul articolului reflecta doar partial atmosfera concertului si asa ajungem si la supararile mele – si sint absolut convins ca nu doar ale mele – legate de acest eveniment. Pentru ca o parte din acest vis a fost un cosmar. Avind in vedere bruiajul de care a avut parte. Trecem cu nonsalanta peste cele citeva incidente legate de sonorizare, ne-am obisnuit deja demult cu ele, Sorin Birca zicea pe vremuri – daca nu fluiera din cind in cind microfoanele, ala nu e concert …
    Bruiajul la care ma refer eu este cel produs de o mica parte din spectatori, care nu aveau nimica in comun nici cu ce se intimpla pe scena, nici cu cei pomeniti mai inainte, care am venit sa impartim bucuria cu cei de pe scena. O gasca de cocalari si de pitzipoance, care nu imi pot imagina ce croncaneau in spate. Trancaneau ceva, ca o discutie nu puteai sa ai in acele conditii. Nu stiu cum s-a receptat asta de pe scena sau din primele rinduri, dar pe la mijloc, unde am stat eu, am fost deseori deranjat de bruiajul acesta al unor bipezi care nu stiu sa faca diferenta dintre muzica de birt si concert.
    Probabil ca la aceasta categorie de preumblatori prin cluburi se refera Zoltan Varga in alt articol, aparut cu citeva zile dupa concert. Baieti de baieti, platitori sau neplatitori de bilete, bine ancorati in realitatea imediata, cea de afara, nu cea din sala, care obligatoriu trebuie sa isi comunice intre ei ultimele cretinatati ce le-au plutit prin cutia craniana pustie, ca sa nu le uite. Sau pitzipoance care nu se poate sa nu isi arate una alteia ultimele poze HD facute cu iPhone 5S in buda, fara sa behaie incintate de prostia lor crasa.
    Singurele momente in care aceasta gasca se simtea deranjata, au fost aplauzele, al caror rost nu il intelegeau. Intrebindu-se probabil cine sint aia de pe scena care fac mai multa galagie decit ei si cine or fi dinozaurii care aplauda. Iar eu unul stau si ma minunez cum de este permis accesul acestui tip de pitecantropi la asemenea evenimente. Am simtit de mai multe ori nevoia sa ma ridic intre piese si sa ii invit sa paraseasca sala, insa recunosc spre propria mea rusine ca nu am vrut sa para ca ma dau in spectacol … si fac circ …
    Pe vremuri, un shhhhhhhhhh, ar fi fost destul sa inchida gura celor care deranjau nu un asemenea eveniment, ci pina si vizionarea unui film romanesc la Cinema Constructorul. Ce sa facem, astazi lumea a „evoluat”. Este democratie, clientul este rege. A platit intrarea la birt poate sa behaie si sa grohaie. Ca e birt, nu e filarmonica. Si pe aia de pe scena nu i-a chemat el. Dar fiind un obisnuit al cluburilor s-a invatat sa behaie si sa grohaie mai tare decit muzica, ca sa se poata intelege cu compatriotii sai lipsiti de educatie si de maniere.
    Na, ca mi-am spus si supararea. Cred ca la urmatoarele evenimente de acest tip voi lua legatura inainte de eveniment cu patronul, seful de birt sau cine o fi pe acolo responsabil, sa asigure decenta evenimentului prin bodyguarzii pe care ii are si sa ii scoata pe pitecantropi din sala, daca fac concurenta celor de pe scena, ca doar am venit si am platit sa ii aud pe cei de pe scena, nu behaieli si grohaieli.
    Va multumesc celor invatati cu cititul, ca ati ajuns cu lectura pina aici. Deseori mi se reproseaza ca comentariile mele sint mai lungi decit textul comentat si ca ar trebui sa scriu mai scurt si mai concis, ca nu mai are rabdare lumea in ziua de azi sa citeasca texte lungi. Ceea ce eu refuz cu incapatinare sa fac. Pentru ca nu ma las pina nu scriu tot ce am de spus (sic). Si pentru ca nu scriu pentru semialfabetizatii carora trei rinduri scrise dintr-o reclama li se pare deja roman. Pentru ca refuz sa gindesc si sa ma exprim maimuteste.
    In final, voi scrie ceea ce le-am spus prietenilor de pe scena personal fiecaruia in parte dupa spectacol. Mi-ati facut o mare bucurie si va multumesc. Si sint sigur ca asa au simtit si cei care au intrat in sala pentru Pro Musica si nu din clubbing.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.