Spectacol cu ştaif pentru amatorii de stoner rock: The Egocentrics în...

Spectacol cu ştaif pentru amatorii de stoner rock: The Egocentrics în concert cu Sascha Bota

0
DISTRIBUIȚI

egocentrics

Amatorii de rock au parte de un eveniment deosebit în data de 16 ianuarie, la clubul Daos, unde în organizarea celor de la Kamifuzzy RockEvents va avea loc un recital cu cei de la The Egocentrics şi invitatul lor Sascha Bota.


Formaţia timişoreană The Egocentrics a reuşit să intre în atenţia melomanilor graţie albumului de debut Love Fear Choices and Astronauts, după care muzicienii au revenit în atenţia amatorilor de stoner – rock cu discul Center of the Cyclone, ambele materiale fiind editate la casa de discuri germana Nasoni Records. Graţie acestor două materiale discografice timişorenii au avut partwe de o serie de invitaţii la festivaluri de profil din întreaga Europă, printre ţările unde au fost invitaţi să susţină recitaluri numărându-se Austria, Germania, Belgia sau Italia. Unul din concertele lor din vara trecută a avut loc în cadrul festivalului austriac Lake on Fire, unde prestaţia lor a fost aplaudată la scenă deschisă de fani. Dealtfel, de-a lungul timpului cei trei timişoreni au avut parte de o serie de cronici pozitive în rândul site-urilor specializate pe stoner – rock. Invitatul lor special, Sascha Bota este fiul binecunoscutului muzician Johnny Bota, care a apărut de-a lungul anilor în diverse formule de concert în Timişoara şi nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.