Pe strada Sf. Ioan se găseşte fostul spital şi fosta biserică a mizericordienilor. Ordinul călugăresc al mizericordienilor a fost înfiinţat în secolul al XVIII-lea în scopuri caritabile, în primul rând acela al îngrijirii bolnavilor. El este menţionat la Timişoara la 1737, când celor şase fraţi veniţi în oraş dintr-o provincie germană li s-a încredinţat spitalul construit de asociaţia religioasă a fraţilor de cruce „Sfântul Ioan Nepomuk”, patronul spiritual al catolicilor din Banat. Atunci când s-a pus piatra de temelie a spitalului, în fundaţie a fost pus şi un act redactat în limba latină: „Se aşează piatra fundamentală a milosteniei, în numele Sfintei Treimi şi a Fecioarei Maria; şi din dragoste lăudabilă şi dreaptă a iubirii de-aproapelui se înfiinţează în oraş Spitalul Sf. Ioan Nepomuk. Fondul s-a dat din facerea de bine a congregaţiei”.
Iniţial, spitalul, construit în stil baroc, a avut un singur etaj, iar în 1748, mizericordienii, numiţi popular „popii negri”, au început să-şi construiască, în continuarea spitalului, o biserică.
În timpul epidemiei de ciumă din 1738-1739, călugării mizericordieni au îngrijit bolnavii, patru dintre ei fiind răpuşi de molimă. Spitalul şi farmacia mizericordienilor au fost primele din Banat. Spitalul, farmacia şi biserica au fost puternic avariate în timpul bombardamentelor la care a fost supusă cetatea de revoluţionarii maghiari, în 1849, când au ars, fiind reconstruite doi ani mai târziu în forma actuală.
Fosta biserică a mizericordienilor a fost dezafectată în 1948, iar din 1990 aparţine cultului greco-catolic. În spitalul în care aceştia au îngrijit bolnavii funcţionează acum clinica de oftalmologie. Cu ocazia unor lucrări edilitare în zonă, a ieşit la iveală o porţiune de canal subteran de cărămidă, cu o înălţime de aproximativ 1,60 metri şi o lăţime de 0,70 metri iar în şanţ au fost descoperite foarte multe cioburi de porţelan, sticluţe, o seringă de sticlă, pahare, cel mai probabil de uz farmaceutic şi sanitar, care proveneau de la spitalele din zonă. Tot aici s-au descoperit, cu prilejul altor săpături, mai multe morminte, ceea ce indică posibilitatea existenţei unui cimitir al mizericordienilor, în imediata vecinătate a bisericii.
În aceeaşi zonă, tot în secolul al XVIII-lea, au fost construite spitalul militar şi spitalul orăşenesc de pe actuala stradă Mărăşeşti. Construirea spitalului militar a început după înlocuirea administraţiei militare cu cea civilă, iar lucrările s-au terminat în 1754. Iniţial acesta a avut un singur nivel, cu o capacitate de 300 de paturi, numărul fiind însă insuficient mai ales în timpul unor epidemii sau a campaniilor militare. Etajul a fost adăugat mai târziu, după războaiele napoleoniene, şi lucrările au înaintat destul de încet, din cauza lipsei de fonduri. Banii necesari pentru zidirea spitalului comunal, ridicat în 1757, au fost obţinuţi atât din veniturile oraşului cât şi din o parte a dărilor asupra monopolului vânzării berii. În 1859 primăria a contractat un împrumut şi a etajat spitalul, mărindu-i capacitatea cu 60 de paturi.
