TIMIȘOARA UITATĂ Cum s-a construit cetatea: clădirile care au adus glorie orașului...

TIMIȘOARA UITATĂ Cum s-a construit cetatea: clădirile care au adus glorie orașului și controverse în presa de ieri și de azi

4
DISTRIBUIȚI
bastion_adipiclisan
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Deşi Timişoara are o istorie de peste şapte secole, cele mai vechi clădiri au mai puţin de 300 de ani, căci administraţia habsburgică a refăcut cetatea din temelii. Oraşul construit de austrieci s-a păstrat, chiar dacă unele clădiri din acea vreme au dispărut,  şi-au schimbat aspectul iniţial ori în vecinătatea lor au apărut altele noi iar edificii mai vechi, cunoscute doar din relatări scrise, ies la iveală cu prilejul unor construcţii edilitare. Astăzi, Timişoara numără aproximativ 14.500 de clădiri construite în ultimele trei secole, cu valoare deosebită, aflate în mai multe cartiere ale oraşului, şi care reprezintă cea mai mare rezervaţie arhitecturală din ţară.

În cetatea habsburgică, cel mai important era cartierul Cetate, protejat în secolul al XVIII-lea de fortificaţiile bastionare, care era centrul politic, administrativ, cultural şi religios al oraşului. În centrul oraşului, în cartierul Cetate, se întâlnesc astăzi clădiri monumentale, de la stilul baroc la secession, eclectic sau interbelic, cartierul păstrându-şi, totuşi, o identitate specifică.

Castelul

Cel mai vechi edificiu păstrat în oraş, deşi refăcut de multe ori, este cel cunoscut sub numele de Castelul Huniade. Construit de regele maghiar Carol Robert de Anjou între 1307 şi 1315 şi devenit pentru câţiva ani reşedinţă regală, a fost refăcut de comiţii de Timiş Filippo Scolari şi, în secolul al XV-lea, de Ioan de Hunedoara. A fost atacat de Gheorghe Doja şi răsculaţii lui, iar în 1552 a fost cucerit de turcii otomani. Castelul a fost renovat din nou după cucerirea cetăţii de către austrieci, dar a fost distrus în bună parte în timpul asediului revoluţionarilor din 1849, fiind refăcut aproape în întregime în 1856. A devenit muzeu în 1947, când a trecut din proprietatea Ministerului de Război în cea a Ministerului Artelor.

Resturile fortificaţiilor bastionare

În vechea cetate se mai pot vedea câteva fragmente din fortificaţia bastionară, a cărei demolare a început la sfârşitul secolului al XIX-lea. Lucrările la sistemul de fortificaţii ale Timişoarei, construit în stil Vauban, au început în 1732 şi au fost finalizate în 1765. Uriaşa centură de fortificaţii, care apăra o suprafaţă de 53 de hectare, avea o lăţime medie de 585 metri şi era înconjurată de un glacis (o lucrare de fortificaţii de pământ, în pantă, care cobora spre inamic). De la linia de circumvalaţiune care marca limita exterioară a glacis-ului, începea esplanada, un câmp lat de 949 metri supus interdicţiilor de construire, astfel încât celelalte cartiere s-au dezvoltat la mare distanţă de cetate.

Fortificaţiile militare concepute de inginerul militar francez Sebastien Le Prestre maréchal de Vauban, care a servit în armata regelui Ludovic al XIV-lea, s-au dovedit a fi invincibile, schimbând chiar cursul istoriei. Concepute pe principiul flancării reciproce şi al apărării de la distanţă, fortificaţiile din jurul Timişoarei aveau nouă bastioane cu cazemate, legate între ele prin zidul principal, în exteriorul căruia se aflau două centuri de apărare, formate din ziduri duble de cărămidă, umplute cu pământ, între care se aflau şanţuri umplute cu apă. Imensa construcţie militară, care, împreună cu cele trei centuri şi glacis-ul ocupa o suprafaţă de 138 ha, a fost demolată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. S-au mai păstrat doar câteva fragmente din fortificaţiile oraşului: Bastionul Therezia (str. Hector-Popa Şapcă), fragmente din bastionul Eugeniu (str. Brediceanu-Piaţa 700), din bastionul Elisabeta (Calea Aradului-Piaţa Mărăşti şi Parcul Botanic), iar în urmă cu câţiva ani, cu ocazia lucrărilor edilitare din spatele Poştei Mari, s-au descoperit fragmente de fundaţie din bastionul Josef.

Teatrul

Clădirea teatrului şi a operei a fost construită între anii 1872-1875 de arhitecţii vienezi Hermann Helmer şi Ferdinand Fellner. Aceasta mai fusese prevăzută cu o sală de bal şi concerte şi un mare hotel, „Kronprinz Rudolf”, cu restaurant şi cafenea. Sala de spectacole avea 1.200 de locuri. În 1880 teatrul a fost distrus de un incendiu şi a fost refăcut în următorii doi ani. A ars din nou în 1920 şi interiorul a fost refăcut începând cu anul 1923 până în 1928, după restaurare fiind schimbat cu totul. Actuala faţadă, proiectată de arhitectul Duiliu Marcu, a fost începută în 1934 şi terminată în 1936.


La vremea respectivă, proiectul şi lucrările au avut parte de articole foarte critice  presă, care n-a iertat nici autorităţile oraşului, şi pe atunci la fel de zgârcite cu furnizarea unor informaţii. Într-un articol din ziarul „Vestul”, semnatarul acestuia, C. Mile, considera noua faţadă „o batjocură. D. Duiliu Marcu are pretenţia că ne-a dat o copie a unui monument egiptean… Monument egiptean? Fleac. O simplă şi uriaşă arcadă. Un arc de triumf al prostiei ce încearcă a-şi sprijini anemia arhitectonică pe nişte beţe de chibrit…”.

teatru inainte de incendiu

Mai rezervat în aprecieri, săptămânalul „Timişoara” opina, înainte de terminarea lucrării, când încă erau ridicate numeroase schele, că „cetăţeanul va avea posibilitatea de a admira priceperea  arhitectului care s-a gândit să îmbine cele două stiluri, vechiu şi modern, în dorinţa ca să ne prezinte ceva nemaivăzut şi nemaiauzit”. Tot ziarul „Vestul” promitea darea în vileag a unor „chestiuni interesante în legătură cu planurile şi devizele lucrărilor”, şi îşi manifesta nemulţumirea pentru „încetineala de melc” la lucrările pentru faţadă. „De când au început să lucreze şi până azi (anul 1935 – n.n.), numai pe Bulevardul Diaconovici Loga au fost terminate vreo 25 de case. Ne-am adresat serviciului tehnic, dar acesta ne-a trimis la primar. Primarul la rândul său s-a scuzat cu Economatul. Şi viceversa. Cu alte cuvinte, reporterul nostru a fost plimbat de la Ana la Caiafa, edilii evitând să dea vreo informaţie. Eschiva conducătorilor municipiului e suspectă, tărăgănarea lucrărilor cuprinzând o situaţie vinovată”.

teatru - vechea infatisare

Articolul relata, în continuare, despre rezilierea angajamentului consiliului comunal de sub conducerea fostului primar pentru terminarea faţadei teatrului, de o nerespectare a contractului legal al fostei conduceri, se spunea că a fost majorat costul reparării, conducerea refuza să se justifice, iar fostul primar ar fi fost destituit fără motiv de guvern. Un alt articol din acelaşi ziar susţinea că „fură păpate patru milioane şi jumătate lei în trei luni. Bani, nu glumă. Pentru această sumă puteau fi reparate şi aripele, nu numai faţada… A trebuit să treacă şi vacanţa dlui primar, ba şi a dlor subprimari, ca, deplin recreaţi, să poată lua în discuţie chestiunea reparării faţadei. Pentru dlor nu era nici o grabă. Au aşteptat cu răbdare oferta cea mai favorabilă… şi iat-o c’a venit. Lucrările i-au fost acordate definitiv antreprenorului ing. Schmiediger din Bucureşti pentru 1.600.000 lei. Peste această sumă, municipiul va mai trebui să plătească planurile arh. Duiliu Marcu, adecă 7-12% din costul total al lucrărilor. Ar urma începerea reparării. Iată însă că intervin noui complicaţii. Pare c’ar fi o făcătură. Când, după tergiversări vinovat de lungi, Comisia interimară decise, în fine, începerea lucrărilor, antreprenorul vine c’o surpriză. Anume, dsa a constatat că fundamentul teatrului nu va putea rezista lucrărilor şi ca atare a propus municipiului întărirea cu beton armat. Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o! Până ieri nu era bună faţada. Acum nu e bună temelia. Doamne, cât bucluc şi cu teatrul ăsta. Cu cât prăpăd de bani au băgat în el, mai bine construiau unul nou. Reproşul acesta, nu există cetăţean să nu-l fi conjugat. Şi orice om cu scaun la cap se’ntreabă: Apoi bine, ce planuri a’ntocmit d. Duiliu Marcu dacă n’a prevăzut suportarea lucrărilor la rezistenţa temeliei? Şi cât va mai costa şi întărirea fundamentului? Alte milioane…”.

Ce-i drept, ziarul „Vestul” era ziarul local al Partidului Naţional Ţărănesc, iar articolele respective erau scrise în vremea guvernului liberal Tătărescu. Timişoara avea atunci un primar liberal şi e mai mult decât probabil ca accentele critice să fi avut şi o tentă politică. Faţada teatrului continuă să fie şi în ziua de astăzi un subiect de controversă.

 

 

4 COMENTARII

  1. 1) Astăzi, sala Operei/TNT numără vreo 640 de locuri… (aşa am văzut pe schema sălii de pe site-ul TNT).
    2) La sfârsşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960, pe terenul unde a fost ridicată Sala de sport nr. 2 (actuala sala a TNT) existau tuneluri subterane căptuşite cu cărămidă roşie (cum sunt subsolurile din toată zona Centrului Istoric), prin care ne jucam scunsa-prinsa…

  2. cata incultura… cel ce a scris articolul ar trebui sa se documenteze inainte de a posta aberatii. Daca Vauban a murit in 1707 cu de a construit cetatea in 1732… din mormant eventual. evident autorul habarnist , nu stie nici istorie nici arhitectura militara si nici cum functiona acest sistem. Ii recomand autorului sa contacteze specialisti in domeniu inainte de a se face de ras. Exista persoane abilitate sa-i lumineze mintea cum ar fi profesorul Neumann sau profesorul Ioan Hategan, arhitectii Gheorghiu , Mihai Opris sau Valy Luca, Ilie Sarbu si multi ati experti in ceea ce inseamna istoria Timisoarei. Este pacat ca cititorii intra in contact cu dat false:(

  3. Sistem de fortificatii construit „in stil Vauban” nu inseamna ca a fost construit de Vauban-
    . El a conceput sistemul, care a fost utilizat si dupa moartea lui. Apollo, prea multa autoadmiratie nu face bine la frumusete!

  4. @apollo Eu inteleg ca e interesant sa fii carcotas, dar putina autocenzura nu strica uneori. Efectiv, orice timisorean cu putina cultura generala stie ca fortificatiile vechi cetati a Timisoarei erau „in stil Vauban”. De unde si pana unde ai ajuns tu de aici la concluzia ca a venit sarmanul Vauban din mormant sa puna mana la constructia zidurilor cetatii fix in indepartata Timisoara? :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.